Bianca Șerban este psiholog, psihoterapeut relațional, fost specialist de HR într-o companie IT din Cluj și actual antreprenor. Reprezentant strălucit al Generației Z, un om cu opinii solide și argumente puternice, Bianca privește realitatea din piața muncii cu curaj, acuitate și o onestitate debordantă. Este un om foarte curios, motivat și energic și experimentează deseori starea de Flow, specifică celor care lucrează cu pasiune și concentrare.
Și-a început cariera încă din studenție, ca recrutor în industria software, o experiență intensă dar de care se bucură că s-a încheiat, fiindcă vede recrutarea, așa cum se face astăzi, mai degrabă ca o funcție de Marketing și Vânzări, nu ca una potrivită pentru un psiholog și instrumentele specifice acestei profesii. Crede că managerii ar trebui să urmeze cursuri de interviu motivațional, o tehnică din psihologie inventată pentru tratarea adicțiilor, dar care poate fi foarte eficientă pentru dezvoltarea motivației în echipe și organizații.
După formarea în Psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai, a urmat un program de formare de 3 ani în psihoterapia relațiilor, și masterul de tehnici de control al comportamentului și dezvoltarea potențialului uman de la UBB. A studiat cu formatori internaționali tehnici precum interviul motivațional pentru schimbare comportamentală, terapie centrată pe scheme cognitive și psihoterapie de cuplu. A creat Psiholab, o companie de consiliere care își propune creșterea calității vieții oamenilor prin puterea cunoașterii științei psihologiei. Lucrează în cabinetul de psihologie și colaborează cu companii pentru sesiuni de consiliere și training dedicate angajaților.
Share this post