Povestea Sofiei: Lingușeală și micromanagement ascunse sub o pojghiță subțire de așa-zisă prietenie și blândețe.
Despre șefi care stabilesc obiective imposibile și de care trebuie să te rogi să-ți plătească salariul.
Tu ai întâlnit de-a lungul carierei tale un șef care pare gata să-ți sară în ajutor și care îți arată dovezi de prietenie, bunătate și înțelegere dar de fapt totul se dovedește a fi prefăcătorie ieftină?
Aceasta este povestea unei cititoare pe care o vom numi Sofia și care descrie perfect cum își țese plasa un astfel de șef.
Am intrat pe piața muncii încă din liceu, unde am vrut să îmi câștig proprii bănuți, dar adevăratul job (de la 9 la 17) l-am avut pe perioada ultimului an de facultate, unde nu am stat foarte mult (salariu mizer și manageră insuportabilă care îmi corecta strategiile pe care le scriam – mi-a corectat cuvântul extraordinar scriindu-l „extra-ordinar”), dar am învățat o lecție foarte importantă.
Șefu’-i șef și-n pielea goală.
Administratorul firmei, pe lângă faptul că în timpii morți ne cânta la chitară, în perioadele foarte stresante ne aducea ceai sau cafea și făcea tot ce îi stătea în putință să nu ne lipsească nimic. Știu că este un lucru minor, dar de acolo am învățat că nu contează ce titlu ai (administratorul avea doctoratul terminat) - când e de tras, tragem cu toții, fiecare cu cât și cu ce poate.
După o scurtă pauză în care mi-am susținut lucrarea de licență și m-am înscris la un masterat, m-am și angajat în locul unde am stat cel mai mult (aproape 6 ani). Și acum când scriu despre asta încă stau și mă minunez că am putut sta atât și nu înțeleg de ce. La acel loc de muncă administratorul firmei avea pretenția ca angajații să i se adreseze cu apelativul „Șefu’ ”, indiferent cine îl striga – zic indiferent deoarece și-a angajat și multe dintre rude.
În acei ani, privind obiectiv, deși a fost rău, eu tot îi mai iau apărarea câteodată și zic că nu a fost atât de rău, că am învățat foarte multe, m-am format ca om și angajat și că echipa a fost extraordinară – colegi tineri, faini, unde s-au legat prietenii de lungă durată și foarte frumoase.
Cât de departe poate ajunge fățărnicia?
Dar de fapt Șefu’ e o persoană duală, care își vede doar interesul, care trage de oameni până nu mai pot, are pretenția pe un ton foarte blând și prietenesc să știe absolut totul despre acea persoană (inclusiv viața personală) și care, când nu mai are ce să facă cu o persoană, o determină să plece. Același om, care cu o blândețe și răbdare extraordinară stătea și îți explica greșelile făcute (din motive de a educa, fără a-ți scoate ochii), avea pretenția să lucrezi în weekend sau peste program, seta targeturi imposibile și îți scotea ochii pe bonurile de masă ca serviciu oferit.
Același om te ajuta cu orice problemă aveai (juridică, medicală etc.) dacă îi solicitai ajutorul sau te vedea posomorât, dar trebuia să tragi de el și să îl bați la cap să îți dea salariul la timp. Long story short, după aproape 6 ani, m-am trezit și am plecat.
Cum ajungi din lac în puț?
De mai bine de 2 ani sunt într-o firmă de software development, într-o echipă de administrativ și constat că repet aceleași greșeli ca la jobul anterior, unde deși e greu și rău, nu plec pentru că am o echipă faină. Pe sistemul din lac în puț, și aici am ajuns la un șef/șefi care nu știu să asculte și să pună întrebări, care fac mult micromanagement și mint de îngheață apele. Și aici, fac 10 alte joburi într-unul dar sunt plătită cât pentru jumătate. La fel ca mulți dintre colegi, am ajuns aici dintr-o cauză personală și nu am plecat datorită/din cauza colegilor faini.
Ce nu am menționat deloc au fost studiile terminate (licență și master în management, terminate cu aproape 10) și titlurile joburilor avute, care deși au fost puține, au înglobat mai multe arii, de exemplu în prezent sunt team leaderul echipei administrative, dar fac și conta (UK), fac și procurement, fac și project management, fac și reporting, fac și HR (și cred că am omis câteva). La fel, și la cealaltă companie unde am stat 6 ani – de la conta primară la director de vânzări. Astfel, temerea mea cea mai mare e că am avut expunere în așa multe domenii, încât nu m-am focusat doar pe unul, și deși știu foarte multe, simt că nu stăpânesc nimic.
Ce părere ai despre experiența Sofiei? Ai trecut și tu prin astfel de experiențe la muncă? Scrie-ne în comentarii sau anonim, pe news@hackingwork.ro.
Acest articol vă este oferit de DevNest, compania de software pasionată de oameni, idei și know-how digital. Pentru toți oamenii buni pasionați de tehnologie, DevNest înseamnă evoluție și dezvoltare: Creăm oportunități. Creștem o comunitate.
Îți mulțumim că ne citești și că ai încredere să ne împărtășești astfel de experiențe și povești. Împreună facem educație și ajutăm oamenii buni să facă o schimbare în viața lor. Orice comentariu, distribuire sau recomandare ne ajută înzecit.
O experienta des intalnita in mediile de business din tara noastra, si e trist ca nu suntem educati inca din liceu sau facultate sa recunoastem aceste personaje astfel incat sa nu ne mai lasam pacaliti. Pe de alta parte am intalnit situatii unde lucrurile au fost duse mult mai extrem: sefu' isi toca psihic angajatele cu genul acesta de jocuri pana le scadea increderea de sine si dezvoltau sindromul stockholm (victima se indragosteste de agresor), apoi din dorinta de a nu mai fi suparat sefu' pe ele si din lipsa de incredere de sine, acceptau cu usurinta ce le cerea sefu', inclusiv sa mearga in camere de hotel cu el ca sa nu le creasca targetul. Cel mai trist e ca atunci cand am aflat de aceste cazuri si le-am semnalat la Compliance, HR-ul & Complianceul au musamalizat-o si au cautat sa scape de mine. Dar poate asa e mai bine. Acum am sansa sa povestesc peste tot de aceste experiente ca sa stie lumea ca nu se intampla doar in filme si ca unii din acei manageri din top managementul companiilor, nu au nicio valoare, uneori nici macar intelectuala, si ajung manageri datorita unor conjuncturi sau datorita inabilitatii oamenilor de HR de a lua atitudine si de a adresa pe fata lipsa de competente de leadership.