#99: Ne pleacă viitorul: 55% dintre copii au bagajul făcut; Bunătatea șefilor crește performanța angajaților cu peste 200%; „Primul student din familie” visează să salveze „România Educată”.
BONUS: 45% dintre șefi nu cred că firma le va supraviețui 10 ani; Președintele țării, cel mai obosit angajat; Află secretul fericirii după 60 de ani de muncă; Demisia în alb: tot ce trebuie să știi.
Servus. Am ajuns la ediția cu numărul 99. Mulțumim că ne ajuți să ajungem la cât mai mulți oameni buni, trimițând tot ce consideri util și prietenilor și colegilor tăi.
Statul ne vrea educați? „Primul student din familie”, ultima șansă a„României Educate”.
Sprijinirea și consilierea elevilor în tranziția de la liceu la universitate reprezintă aparent o prioritate prevăzută în noile legi ale educației, fiind integrată în Raportul final al proiectului „România Educată”. Programul "Primul student din familie" își propune așadar să faciliteze accesul la învățământul superior pentru grupurile defavorizate de elevi, în special pentru cei din mediul rural, și să combată astfel abandonul școlar.
Direcțiile concrete propuse pentru combaterea abandonul universitar includ: măsuri de tip „punte” care sprijină tranziția la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a; măsuri aplicate studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație; măsuri pentru studenții cu dizabilități, care urmăresc accesibilizarea instituțiilor de învățământ. Primul absolvent din generația lui ar aduce astfel beneficii pentru familie și comunitatea în care trăiește: îmbunătățirea calității vieții, creșterea veniturilor și a implicării sociale.
Inițiativa face parte din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU). Finanțarea se va face prin concurs în cadrul Programului Educație și Ocupare pentru 2021–2027 și din bugetul de stat, în care școlile și liceele publice pot colabora cu parteneri relevanți pentru a îndeplini obiectivele proiectului. Bugetul total alocat pentru acest proiect este de 50 milioane de euro fără TVA, din care 42 milioane de euro reprezintă contribuția UE, din Fondul Social European.
Copiii noștri, dezamăgiți de România: 55% de-abia așteaptă să plece.
Peste jumătate dintre copiii români își doresc să plece din țară, iar această dorință este alimentată de lipsa de oportunități educaționale și de neîncrederea în viitorul țării, arată un studiu realizat de Salvați Copiii.
18.2% dintre tinerii cu vârsta de peste 16 ani nu urmează nicio formă de învățământ. În plus, mii de minore devin anual mame în România și doar 20% dintre cazurile de abuz sexual cu victime minore ajung pe masa unui judecător.
Aceste date arată că problemele sunt grave și necesită atenție sporită din partea autorităților. Organizația Salvați Copiii solicită Guvernului României să adopte un plan de măsuri imediate pentru a îmbunătăți situația copiilor din țară. Printre recomandări se numără: consolidarea serviciilor de asistență socială, dezvoltarea serviciilor de educație timpurie, creșterea investițiilor economice în comunitățile rurale și extinderea programului național „Masă sănătoasă în școli”.
Punerea în practică a acestor recomandări ar putea ajuta la creșterea procentului celor care se văd crescând aici și la îmbunătățirea calității vieții tuturor copiilor din România.
Printre copiii pe care îi cunoști cum arată viitorul - aici sau în străinătate? Răspunde sondajului nostru și scrie-ne pe larg în comentarii:
Efectele AI: șefii cred în creșterea economiei, dar nu și a companiei.
38% dintre directorii generali de la nivel global anticipează o creștere economică în 2024, comparativ cu 18% în 2023, potrivit PwC CEO Survey 2024. Ponderea directorilor care se așteaptă la un declin economic s-a redus la 45%, de la nivelul record de 73% înregistrat anul trecut.
În ceea ce privește economia națională, 30% dintre directorii generali anticipează o scădere a afacerilor pe care le conduc, iar 37% prevăd creștere, față de 26% în 2023. Ca urmare, proporția celor care estimează un declin economic a scăzut de la 62% la 47%.
Cu toate că există o îmbunătățire a așteptărilor, liderii locali sunt mai pesimiști tocmai în privința afacerilor pe care le conduc. 45% dintre ei nu cred că afacerea lor actuală va fi viabilă și peste un deceniu, dacă continuă în direcția actuală. Acest pesimism are la bază noile tehnologii, precum inteligența artificială generativă și schimbărilor climatice, care impun companiilor să adopte noi modele de business.
În ciuda acestui pesimism, directorii din România planifică angajări în următoarele 12 luni. În cea mai mare parte, tocmai din pricina nevoii crescute de noi competențe.
Cele mai bune țări unde să-ți trăiești anii de pensie.
Pensionarea devine o problemă globală din ce în ce mai acută, pe măsură ce populația îmbătrânește. Într-un studiu recent, compania Natixis a analizat 44 de țări, ținând cont de patru criterii principale: sănătate, calitatea vieții, bunăstare materială și nivelul pensiilor.
Norvegia este cea mai bună țară pentru pensionare, urmată de Elveția, Islanda și Irlanda. Aceste țări au înregistrat scoruri ridicate în toate cele patru categorii. Norvegia se distinge prin speranță de viață ridicată, un nivel scăzut al șomajului și un sistem de pensii bine finanțat. Elveția are un sistem de pensii privat obligatoriu care asigură un venit decent pentru pensionari. Islanda are o populație sănătoasă și longevivă, iar Irlanda are un nivel ridicat de bunăstare materială.
Între timp, țările care se pregătesc pentru îmbătrânirea populației iau măsuri pentru a crește populația activă. Creșterea vârstei de pensionare este o măsură controversată, dar reduce presiunea asupra sistemelor de pensii. Imigrația poate aduce noi angajați în țară, crescând contribuțiile pentru pensii, iar o productivitate mai mare generează venituri suplimentare pentru finanțarea acestora.
Președintele Iohannis, nicio zi de concediu în 9 ani.
După ce opoziția a reclamat absența președintelui din ultima vreme (dispăruse din spațiul public de aproape 50 de zile), iar un deputat l-a dat dispărut la poliție, ziarul Libertatea a întrebat Administrația Prezidențială dacă președintele se află în concediu. Răspunsul a venit prompt: „De la depunerea jurământului în funcție, președintele Klaus Iohannis nu s-a aflat niciodată în concediu de odihnă, în sensul noțiunii definite de legislația muncii.” Practic, domnul Iohannis este la fel ca orice antreprenor român, care și în zilele de duminică ori în concediu mai muncește câte ceva, ca să plătească apoi impozite statului condus de cel mai harnic dintre români.
Este un abuz și un comportament complet iresponsabil din partea Administrației Prezidențiale să nu ofere unui angajat concediu timp de 9 ani. Practic, Președinția României încalcă legislația muncii și ne-a împins președintele în burnout. Noroc că sarcinile de serviciu includ și zile în care domnul Iohannis e nevoit să schieze, să joace golf, să facă hiking pentru a verifica dacă munții sunt tot acolo, ori să se bronzeze la Neptun. Oare este exagerat să ne gândim că, la finalul mandatului, angajatul acesta atât de obosit și loial poate face, conform legii, cerere ca să primească și banii pentru zilele de concediu neefectuate?
Proiectul Hacking Work ajunge la voi grație sprijinului pe care îl primim de la DevNest, compania de software pasionată de oameni, idei și expertiză digitală, unde descoperi ce te interesează și aprofundezi ce te pasionează. Vezi că angajează, scrie-le și se aranjează 😊.
📜 Scurte și tari.
Val de proteste în România: și angajații din primăriile rurale amenință cu o grevă generală, ce va urma să aibă loc pe 5 februarie, în urma nemulțumirilor legate de salarizare. Sindicaliștii SCOR vor notifica astăzi Guvernul despre intenția lor. Principala revendicare este actualizarea salariilor la nivelul grilei din 2022, blocată încă din 2021, pentru aproximativ 11.000 de angajați din 800 de comune. Propunerile includ și o soluție pentru pentru economii bugetare: reducerea cu 30% a numărului de consilieri locali.
___
Viața în România, mai scumpă decât în Anglia: avem prețuri record la alimente de bază. România înregistrează una dintre cele mai mari creșteri a prețurilor la alimente din Uniunea Europeană, conform Eurostat, cu costuri comparabile sau chiar mai mari celor din țările cu venituri mai mari, cum ar fi Anglia sau Germania.
___
Noul "angajat" BMW are 167 cm și 59 kg și nu obosește niciodată. Robotul umanoid biped va fi introdus în producția și asamblarea auto prin colaborarea cu Figure și este programat pentru operațiuni continue, necesitând doar o reîncărcare la fiecare cinci ore. BMW Manufacturing speră ca astfel să câștige un avantaj notabil în fața concurenței, reușind să răspundă mai prompt și mai eficient cerințelor dinamice ale pieței auto.
___
Ești bun cu angajații? Vor fi și ei mai buni între ei – dar și în munca lor. Bunătatea la locul de muncă crește cu 278% generozitatea angajaților față de colegii lor, îmbunătățind totodată angajamentul și productivitatea. Liderii sunt încurajați să cultive empatia și înțelegerea, contribuind astfel la o cultură organizațională pozitivă și incluzivă. Recunoașterea eforturilor și feedbackul pozitiv întăresc sentimentul de apartenență și sprijină sănătatea mintală a angajaților.
___
În România, mai puțin de una din zece persoane cu dizabilități lucrează, deși companiile și instituțiile publice cu peste 100 de angajați ar trebui să aibă printre salariați cel puțin 4% persoane cu dizabilități, conform legii. În caz contrar, sunt obligate să plătească o taxă către stat. Doar în 2023, firmele au plătit peste 5 miliarde de lei pentru neangajarea unor persoane cu dizabilități. Angajatorii care trec peste prejudecăți pot beneficia de deduceri fiscale conferite de lege.
___
Google continuă concedierile și taie 100 de posturi de la YouTube, în plus față de cei peste 1000 de angajați dați afară săptămâna trecută. Angajații YouTube afectați vor avea ocazia să aplice pentru alte poziții în cadrul companiei, dar fără ca obținerea unui alt rol să le fie garantată.
___
Aplicația TikTok „este o problemă de siguranță națională”, avertizează Pavel Popescu, vicepreședintele Autoritatății Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Acesta cere interzicerea aplicației pe telefoanele angajaților statului și recomandă românilor să evite instalarea TikTok. Avertizarea a inclus mențiunea că platformele sociale, inclusiv TikTok, sunt greu de gestionat în privința conținutului explicit și inadecvat, devenind astfel o preocupare suplimentară pentru părinți.
___
România a înregistrat un număr record de contracte de muncă în 2023 - peste 6,7 milioane, potrivit datelor Ministerului Muncii. Această cifră reprezintă o creștere semnificativă față de anii anteriori, iar majoritatea noilor contracte au fost semnate în domeniul comerțului cu amănuntul, urmate de construcții. Cele mai multe dintre aceste contracte noi s-au concentrat în București și în județele Ilfov, Cluj și Constanța.
___
Chatbot-ul DPD „a fost concediat”. Rolul lui era de a oferi suport tehnic clienților DPD. Însă, din cauza unor vulnerabilități, a putut fi antrenat de către un client supărat să compună o poezie despre eşecurile serviciului automatizat de suport. Iniţial, după ce nu a reuşit să obţină informaţii despre situaţia unui colet, clientul i-a cerut robotului să-i spună o glumă. Apoi, i-a dat tot felul de sarcini, printre care și compunerea poeziei. Într-un final, chatbot-ul a fost dezactivat, dar „este în prezent în curs de actualizare", a transmis DPD UK într-un răspuns pentru ITV.
___
Românii trăiesc într-o relație submisivă cu taxele și impozitele. 94% dintre companiile românești se așteaptă să plătească mai multe taxe și impozite în 2024, conform unui sondaj realizat de EY România. Respondenții consideră că legislația și creșterea afacerii sunt principalele motive pentru aceste majorări, iar combaterea evaziunii fiscale este văzută ca fiind soluția pentru a le evita.
Idei valoroase pentru organizații sănătoase, oferite de MedLife:
Banii sau viața? Angajații încep să aleagă viața.
„Regândirea ambiției” – așa și-au titrat cei de la Randstad prestigiosul Workmonitor – un studiu global realizat pe 27.000 de oameni din 34 de țări diferite, care se face anual din 2003 încoace. Studiul a constatat că 57% dintre angajați nu ar accepta un job care le-ar afecta în mod negativ echilibrul dintre viața profesională și cea personală (aici intră și flexibilitatea - cum ar fi munca remote), iar 55% ar refuza dacă nu li s-ar oferi un salariu semnificativ mai mare.
Săptămâna trecută v-am prezentat un studiu realizat de Ford Motor care concluziona faptul că peste jumătate dintre angajații de la nivel global ar fi dispuși să renunțe la o parte din salariu pentru un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală. Aceste date ne arată tot mai clar faptul că angajații nu se mai lasă mai sunt conduși exclusiv de ambiția salarială, ci caută un echilibru cât mai sănătos între carieră și viața personală. Vor avea de câștigat liderii informați, care cunosc aceste date și care se adaptează rapid.
🧠 Inteligența artificială generativă accelerează schimbarea organizațională.
Inteligența artificială generativă are un impact imens asupra culturii organizaționale: procentul firmelor care au (cel puțin) în plan o orientare către date și analize a crescut de la 21% anul trecut la 43% în 2024, conform unui sondaj realizat de Wavestone.
Mulți lideri consideră că inteligența artificială generativă este cea mai transformațională tehnologie, investițiile în tehnologie fiind o prioritate. 60% dintre companiile incluse în sondaj care se află în stadiul experimental cu inteligența artificială generativă subliniază productivitatea ca fiind principalul beneficiu al utilizării acestei tehnologii.
Ce pot face organizațiile pentru a maximiza potențialul AI?
Să continue să experimenteze: este esențial pentru a înțelege mai bine modul în care noile tehnologii generative pot fi utilizate pentru a îmbunătăți procesele și cultura organizațională.
Să fructifice potențialul AI pentru a crea sisteme specifice organizației: acestea pot fi utilizate pentru a îmbunătăți procesele, luarea deciziilor și alte aspecte ale activității organizaționale.
Să investească în educație și training: Este important ca toți angajații să înțeleagă beneficiile și potențialele riscuri ale tehnologiei generative, astfel încât să o poată utiliza în mod responsabil și eficient.
📊 Rezultatele sondajului: Cum văd românii generația viitorului?
Generația Alpha (cei născuți între 2010 și 2024) se estimează că va fi cea mai numeroasă din istorie. Cum ne raportăm la acești copii și care sunt primele lucruri care ne vin în minte când ne gândim la o lume dominată de această generație?
33,26% dintre respondenții sondajului nostru consideră că generația Alpha va fi tot mai puțin educată, iar 54% sunt mai optimiști: 30,9% au încredere că societatea va fi mai tehnologizată și inovatoare, iar 23,17% mai activistă și eco conștientă. Doar 12,66% dintre cei care au răspuns sondajului sunt de părere că vom fi mai dezbinați și vom trăi într-o lume lipsită de interacțiune.
💡 #Știațică: 30 de minute de sport zilnic îți pot salva viața?
Statul prelungit pe scaun la locul de muncă vine cu risc crescut de deces, conform unui nou studiu global, efectuat pe jumătate de milion de persoane. Mai precis, cei cu activitate 100% de birou au un risc mai mare cu 16% de deces și cu 34% de deces din cauze cardiovasculare, comparativ cu angajații ale căror joburi presupun și mișcare.
Pe de altă parte, studiul oferă și o veste bună: 15-30 de minute de exerciții fizice zilnice pot contracara efectele dăunătoare ale statului prelungit la birou și ajută la scăderea acestor riscuri asociate.
Tu reușești să faci sport constant? De câte ori pe săptămână?
BookTok, trendul care îi ajută pe tineri să descopere pasiunea pentru lectură.
Devenită populară în timpul pandemiei de COVID-19, când oamenii au căutat noi modalități de a se conecta și de a se distra, BookTok este comunitatea creatorilor de conținut care împărtășesc recomandări de cărți.
Trendul are un impact pozitiv asupra industriei editoriale, ajutând la creșterea vânzărilor de cărți și la promovarea unor autori noi, unele cărți devenind chiar bestsellere internaționale după ce au fost recomandate pe BookTok.
Criticii susțin că BookTok promovează doar „lecturi ușoare”- ficțiune de calitate inferioară, dar susținătorii săi spun că este o modalitate excelentă de a descoperi cărți noi. De exemplu, premiile ediției inaugurale TikTok BookTok din Marea Britanie și Irlanda au inclus cărți scrise de autori de toate vârstele, genurile și originile etnice.
Care e secretul fericirii după 60 de ani în câmpul muncii?
Capacitatea de a-ți reveni în urma provocărilor și o pasiune sinceră pentru ceea ce faci pot preveni epuizarea după 60 de ani de muncă. Acesta este punctul comun al spuselor lui Charles Munger, Rosalynn Carter și Dr. Gladys McGarey, care au muncit până la o vârstă foarte înaintată.
Procentul de persoane active din punct de vedere profesional cu vârsta de 75 de ani și peste a crescut de patru ori din 1964 încoace, în timp ce forța de muncă tânără (48% dintre cei sub 30 de ani) se luptă cu burnoutul. Longevitatea este parțial determinată de genetică, dar entuziasmul și un scop în viață au, de asemenea, un impact important. "A avea un scop și a fi pasionat poate duce, de asemenea, la un anumit grad de reziliență," a declarat Dr. Thomas Perls.
„Dacă ajungi la epuizare, reaprinde focul", ne îndeamnă Dr. Gladys McGarey, în vârstă de 103 ani. Aceasta continuă să ofere consultații, să țină discursuri la conferințe și să apară în episoade de podcast după aproape 80 de ani de activitate în domeniul medical. Ea și-a deschis și un cont de Instagram care are 47.000 de urmăritori.
😠 Șefu’ care taie chefu’: O companie din China e acuzată că și-a mutat sediul în munți, pentru a obliga oamenii să demisioneze.
Mutarea a forțat angajații să petreacă zilnic patru ore pe drum pentru navetă, dintre care trei kilometri pe jos pe poteci montane. Foștii angajați spun că decizia a avut ca scop forțarea oamenilor să demisioneze fără pretenție la compensații financiare, în contextul restructurărilor. Și se pare că a mers: până la urmă, 14 din cei 20 de angajați și-au dat demisia. Situația a fost agravată de condițiile proaste de la noul sediu și accesul limitat la transport public.
În ciuda acuzațiilor, conducerea susține că mutarea a fost una temporară, justificată de costurile ridicate ale chiriei și renovarea biroului central. Cu toate acestea, afirmațiile CEO-ului sunt contrazise de angajații, care spun că nu li s-a comunicat că relocarea ar fi temporară. Cazul ridică întrebări serioase cu privire la etică și drepturile angajaților, mai ales că firma ia acum în calcul să-și dea în judecată foștii angajați pentru modul în care acuzațiile le-au afectat reputația.
Inovație în vremea neîncrederii: dispute, dezechilibru și prăpăstii adânci între noi.
La nivel global, oamenii consideră că inovarea este prost gestionată, acest lucru fiind valabil pentru toate grupele de vârstă și toate nivelurile de venit. Barometrul de Încredere Edelman 2024 indică o ruptură între marea masă a societății și zonele de inovație, care a devenit noul factor de polarizare. Diferențele dintre clase, dezechilibrul uriaș între încrederea în mediul de afaceri și încrederea în guvernare au fost forțele care au stat la baza declinului încrederii.
Mediul de afaceri are cele mai mari șanse de a schimba acest trend, deoarece este cel în care oamenii au cea mai mare încredere. În ultimul deceniu, Edelman a înregistrat o creștere de la 45% la 60% a numărului de persoane care consideră că un parteneriat între întreprinderi și guvern în vederea dezvoltării și implementării de inovații tehnologice le-ar spori încrederea.
62% dintre angajați se așteaptă ca directorii să gestioneze schimbările care au loc în societate, 82% spun că este important ca directorul companiei în care lucrează să vorbească despre competențele viitorului, 79% ar vrea să vorbească despre utilizarea etică a tehnologiei și 78% despre impactul automatizării asupra locurilor de muncă.
Teama de un război informațional a crescut cu șase puncte față de 2023, până la 61%. Raportul indică și o creștere a convingerii că liderii societății, inclusiv jurnaliștii, guvernanții și cei din mediul de afaceri încearcă în mod intenționat să inducă oamenii în eroare.
În 17 din 28 de țări analizate, populația nu are încredere în guvern. Guvernanții sunt printre cei mai puțin de încredere dintre liderii societății (42%), fiind urmați de jurnaliști (49%) și directori executivi (51%). Cel mai ridicat nivel al încredere îl regăsim în relația cu angajatorul (79%), procent urmat de încrederea în managerul direct (69%) și încrederea în directorii generali ai companiei (51%).
Cursuri de etichetă pentru angajații care au uitat cum să se comporte la birou.
6 din 10 companii vor oferi instruiri obligatorii privind eticheta la birou pentru toți angajații, conform unui sondaj realizat de Resume Builder pe un eșantion de 1.548 de lideri. Pe lângă angajații cu experiență care se readaptează la întoarcerea la birou, noii veniți în câmpul muncii par să aibă probleme în ceea ce privește modul în care trebuie să se comporte la birou.
Sunt câteva soft skill-uri specifice pe care liderii speră ca angajații lor să le deprindă în urma acestor cursuri, printre care: să converseze în mod politicos; să adopte un stil de îmbrăcăminte adecvat; să scrie emailuri profesioniste; să accepte critici constructive; să păstreze contactul vizual; să ia pauze de masă la momentele potrivite.
Demisia în alb, sau cum îți semnezi singur abuzul.
Demisia în alb este un document scris, prin care angajatul își exprimă intenția de a demisiona, însă fără a specifica detaliile concrete precum data exactă sau motivele demisiei. În loc să completeze aceste ”goluri”, angajatorul își rezervă dreptul de a adăuga aceste detalii ulterior, atunci când decide să pună în aplicare demisia. Cu alte cuvinte, demisia în alb este un act impus de angajator, care te pune să semnezi o foaie albă, în caz că are nevoie mai târziu să te concedieze fără bătăi de cap.
Legislația privind demisia în alb: Deși legislația muncii din România stipulează că demisia trebuie să fie “actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea termenului unui termen de preaviz“, conceptul de demisie în alb este o practică ilegală frecventă în rândul angajatorilor. Și pentru că nu există o prevedere explicită în Codul Muncii despre conceptul demisiei în alb, se creează un cadru ”propice” pentru ambiguitate și abuzuri cu privire la această practică.
Consecințe și controverse: Demisia în alb creează un dezechilibru de putere între angajat și angajator. Astfel, angajatul se pune într-o poziție vulnerabilă, iar angajatorul are control deplin asupra momentului în care demisia este pusă în aplicare. Deși sunt încălcate drepturile angajaților, legislația muncii nu prevede răspicat sancțiuni pentru demisia în alb. Dacă instanța constată totuși că concedierea a fost ilegală, va anula decizia, va impune angajatorului plata unei despăgubiri și, la cererea salariatului, poate dispune reintegrarea acestuia pe postul anterior.
Măsuri de precauție pentru angajați: Ca să evite eventuale conflicte și contestații, angajații ar trebui să fie atenți atunci când semnează documente și să solicite clarificări cu privire la orice termeni pe care nu îi înțeleg. În cazul în care se confruntă cu o situație neplăcută legată de demisie, pot consulta un avocat specializat în dreptul muncii pentru a-și proteja interesele.
Ai întâlnit această practică la vreunul dintre locurile tale de muncă?
🌶️ Sweet & spicy.
Dacă așa-i de spinoasă atmosfera de la birou, poate totuși nu-i de mirare că oamenii nu vor să se întoarcă.
Ți-a plăcut Hacking Work News? Trimite-l unui prieten!
Newsletter-ul este scris de echipa Hacking Work: Ioana, Izabella, Andreea, Ionuț, Loredana, Cristina, Tibi și Doru, ajutați de voluntarii noștri implicați: Sergiu O., Mihai și Sergiu U..
Platformele web ale proiectului Hacking Work sunt găzduite de Hosterion. Materialele audio-video sunt pregătite cu ajutorul soluției software de transcript Vatis Tech.
Ne poți vedea pe 🔵Youtube și asculta pe 🔵Spotify sau 🔵Apple Podcast. Urmărește-ne pe platforma ta preferată: 🟠Linkedin 🟠Facebook 🟠Instagram și 🟠TikTok.
___
Aici găsești toate edițiile noastre anterioare – merită citite și explorate repetat.
Ediția internațională e disponibilă aici – dă de știre tuturor prietenilor și colegilor care nu sunt vorbitori nativi de limbă română.
Mulțumim că ne citești sau ne asculți. Fiecare comentariu, distribuire sau abonare ne ajută foarte tare, la fel cum ne ajută fiecare idee sau poveste pe care alegi să ne-o împărtășești.