Miercuri la Hacking Work: un dialog excepțional cu Dragoș Pătraru, despre cazul Quantic Lab
Cazul QL a ajuns în atenția instituțiilor statului, politicienilor și presei internaționale
Servus! Am înregistrat joi la Ploiești un episod special de podcast Hacking Work, în care am dezbătut situația Quantic Lab, împreună cu jurnalistul și liderul de opinie civică Dragos Patraru, de la Starea Nației. Episodul este la montaj, plănuim să îl difuzăm miercuri, sper că va fi gata producția.
”Angajatorii abuzivi merită să fie concediați de propriii angajați”. Aceasta este ideea principală din acest episod, în care dincolo de cazul QL am explorat cu Dragoș situația angajaților români și a pieței muncii din România. Dincolo de curajul, entuziasmul și energia cu care Dragoș abordează orice subiect important, vom înțelege din acest dialog că doar de noi, în calitate de cetățeni activi și implicați, depinde evoluția societății românești către civilizație.
De obicei, episoadele Hacking Work sunt filmate cu minim doi cameramani și un producător, dar de data aceasta am improvizat, fiindcă am mers singur la Ploiești, imediat după ce am dat de Dragoș telefonic. Am filmat cu două telefoane și fără vreun ajutor, așa că vă rog să ne iertați pentru calitatea cadrelor, sigur vom compensa cu calitatea dialogului. Mulțumesc dacă ne veți judeca generos, iertând deficiențele tehnice și apreciind calitatea dialogului.
Tot legat de subiectul QL, am fost contactat în ultimele zile de mai mulți jurnaliști de la Euronews, Libertatea, Recorder.ro și alte platforme media cunoscute pentru independență, credibilitate și implicarea în astfel de cazuri. Am pus deja sau urmează să pun acești jurnaliști în contact cu toți cei care mi-au expediat mărturii legate de experiența lor la Quantic Lab.
Totodată, știu că mai mulți angajați ai QL au discutat deja cu jurnalistul Ted Litchfield de la PC Gamer, care pregătește un material amplu pe acest subiect.
Mesajul e simplu: chiar și atât de slabă și anemică, societatea civilă din care și eu fac parte și-a făcut datoria și a adus cazul în discuția publică, în dezbaterea amplă a societății. Dincolo de acest moment, ține de responsabilitatea celor direct implicați de a declanșa intervenția instituțiilor statului și a acțiunilor în justiție.
Este important de precizat că, până la acest moment, nu am primit niciun răspuns sau mesaj oficial de la managementul companiilor Quantic Lab și Embracer Group. În afară de invitația de mușamalizare a cazului lansată de un partener de afaceri al firmei QL, în prima zi în care am postat, cele două companii implicate nu au considerat oportun să ofere vreo reacție publică.
***
Deputatul USR Cluj Radu Molnar a făcut o vizită la sediul ITM Cluj și a discutat cu conducerea instituției despre situația angajaților și foștilor angajați de la Quantic Lab.
Deși instituția cunoaște din spațiul public informațiile prezentate din relatările aninime ale angajaților, poziția oficială este că, pentru a declanșa un control la respectiva firmă, este nevoie de cel puțin o plângere oficială depusă de un actual sau fost angajat.
Inspectorul șef adjunct al ITM precizează că identitatea reclamanților este protejată de către instituție, conform legii.
Cazul Quantic Lab rămâne în atenția publică și mai multe materiale de informare și de opinie vor continua să apară în perioada următoare. Cu toate acestea, depinde doar de foștii și actualii angajați ai firmei QL ca o anchetă a ITM să se declanșeze acolo, pentru a analiza în detaliu climatul și condițiile de lucru de acolo.
Personal, îi îndemn pe toți cei care mi-au scris să trimită sesizări oficiale către ITM. Aveți toate datele de contact în postarea deputatului Radu Molnar.
***
Nu uitați că pregătim aici pe Substack un newsletter despre piața muncii, e bine să vă abonați la acest canal de Substack și să le trimiteți și prietenilor voștri acest link. Veți primi săptămânal cele mai faine idei, povești și știri despre modul în care munca se transformă din corvoadă în preocupare cu sens, cu beneficii, cu loialitate și cu bucurie.
***
Avem deja 25 de episoade de podcast Hacking Work, un lucru pe care nici nu mi-l imaginam la început de an. O serie de dialoguri excepționale, cu oameni fantastici, de la care avem cu toții foarte mult de învățat. Cel mai recent episod este cu Octav Ichim, CEO al Schwarz IT Hub, omul care conduce proiectele digitale dezvoltate de peste 100 de ingineri români pentru cele mai tari rețele comerciale europene, Lidl și Kaufland.
Mulțumesc mult pentru sprijin sponsorilor Medlife și Devnest și partenerilor Pluria, Undelucram.ro și colegilor mei minunați de la Școala Pentru Oameni Responsabili.