Învățați, învățați, învățați. Că nu prea o să aplicați ce învățați
Educația și piața muncii din România: teoria-i o comoară, însă practica ne omoară
Ce au în comun corporațiile cu birouri de sticlă, fabricile cu hale de producție și restaurantele de pe litoral? Numitorul lor comun este lipsa angajaților tineri, dar bine pregătiți. Iar asta pentru că România este țara cu cea mai ridicată rată a nepotrivirii jobului cu domeniul în care ai studiat.
Adică școala fie nu te învață ce trebuie și se cere, fie te învață prost, incomplet sau învechit.
Inadaptarea studiilor la economia reală este un fenomen pe care sociologii îl numesc “nepotrivirea competențelor” și se manifestă atât pe orizontală cât și pe verticală. Iar analiza, realizată în premieră de către Eurostat pe ambele direcții de dezvoltare profesională, spune povestea multor generații din România postdecembristă.
Nepotrivirea pe orizontală este reprezentată de cei care activează în alt domeniu decât cel studiat. Aici, România conduce clasamentul european cu un grad de inadecvare de 36,6%, pentru categoria de vârstă 15-34 de ani.
Adică exact proaspeții absolvenți, care ar trebui să preia ștafeta în economie, preferă să schimbe direcția după ce și-au finalizat studiile. La polul opus se află statele în care pregătirea se reflectă în locuri de muncă pe măsura - Islanda, cu doar 17% inadecvare, Elveția cu 20% și Germania cu 20,5%.
Cea de-a doua direcție, a nepotrivirii competențelor pe verticală, ni-i arată pe cei care activează sub sau peste nivelul pregătirii lor. Aici se încadrează de exemplu medicii care lucrează ca asistenți, ori profesorii cu doctorate care rămân suplinitori la gimnaziu.
România stă prost și la acest capitol, mai ales în Educație, unde suntem pe primul loc (cu 55% nepotrivire), sau în Agricultură, unde obținem din nou loc pe podium (după Bulgaria și Ungaria), cu o rată de aproape 60%. Stăm rău și în Inginerie și Științe, domenii cheie pentru inovare și dezvoltare.
Sursă foto: Georgia Tech
Posibile soluții de adaptare
Documentul european care adresează problema inadaptării propune și o nouă agendă pentru competențe în Europa, vorbind despre două paliere ale calificării în raport cu munca.
În primul rând, sunt angajații, pentru care “competențele reprezintă calea către creșterea șanselor de angajare și a prosperității”. Ori fără cunoștințele corespunzătoare, oamenii nu sunt pregătiți pentru slujbe de calitate și nu își valorifică potențialul.
Mai mult, sunt condamnați la un nivel de trai sub ceea ce merită și pot. Persoanele „nepotrivite” sunt adesea dezamăgite și frustrate când constată diferența dintre teorie și practică. Este pur și simplu o investiție neprofitabilă, plătită cu ani din viață. Iar adesea reacția lor este fie de a abandona domeniul cu totul, fie de a pleca să-l practice în altă țară.
Răspunsul la această disonanță logică a societății poate fi învățarea în afara sistemului formal de educație, ceea ce se întâmplă deja, tot mai des. Fie autodidact, pe internet, fie prin recalificare la locul de muncă, prin cursuri profesionale private, sau chiar prin voluntariat, mulți aleg să învețe meserii și skill-uri noi.
Photo by Michal Matlon on Unsplash
Singura problema este că, într-o societate obsedată de diplome și patalamale, aceste experiențe de învățare sunt adesea nerecunoscute.
De cealaltă parte, se află antreprenorii care activează într-o economie globală aflată în schimbare rapidă, unde competențele determină în mare măsură calitatea, competitivitatea și capacitatea de inovare.
Iar angajatorii care vor să rămână relevanți trebuie să își aleagă cu atenție regiunile și statele în care investesc, creează locuri de muncă și aduc creștere economică.
La nivel empiric, mediul privat din România reclamă de multă vreme gradul mare de incongruență a competențelor teoretice cu cele practice. Ei se plâng că trebuie să treacă prin încă un stagiu de pregătire. Adică timp și bani cheltuiți pentru o paradoxală recalificare la locul de muncă, într-un domeniu deja cunoscut.
Concluzia comunicatului Comisiei Europene este că trebuie “să lucrăm împreună pentru consolidarea capitalului uman, a capacității de inserție profesională și a competitivității”.
Statul și privatul sunt obligați să găsească soluția prin colaborare și implicare reciprocă. Iar la rândul lor, cetățenii trebuie să evalueze cu atenție domeniile spre care se îndreaptă, corelând înclinația personală cu relevanța ei pe piața muncii.
Pe marginea acestui subiect au apărut deja și dezbateri relevante, una dintre ele fiind disponibilă aici, pe reddit.
Tu cum privești aceste diferențe, le-ai resimțit în dezvoltarea ta?
Un articol scris de Sergiu Oltean, cu contribuția echipei Hacking Work.