HWNews #6: Debossificare, întrebări istețe pentru oameni loiali și unii HRiști cam nașpa
Bonus: o idee nouă - angajatorii scoțieni oferă absorbante gratuite
Servus, bun găsit la Newsletterul Hacking Work!
Scriem curajos, cinstit și clar despre piața muncii, ca să mergem la serviciu, nu la scârbiciu. Aici sunt edițiile 1, 2, 3, 4 și 5, toate foarte bune & faine.
Să trecem la treabă, să vă fie de folos, SPOR la citit tuturor!
A venit vremea pentru debossificare.
Lumea s-a schimbat, așa cum și lumea organizațiilor s-a schimbat, odată cu schimbarea de generații și cu progresul tehnologiei, care pune tot mai multă contribuție intelectuală în munca fiecăruia. Și fiindcă oamenilor li se cere tot mai mult să gândească atunci când muncesc, e firesc ca ei să fie tot mai implicați intelectual și în modul în care sunt conduse organizațiile și se iau deciziile.
În munca lor, oamenii au tot mai multă nevoie de asistență și ghidaj, de sprijin și autonomie, de colaborare, de mentorat și de sfătuire, fiindcă li se cere să gândească, să ia decizii, să dezvolte concepte, să construiască relații, servicii și produse, nu doar să tacă, să dea la șaibă și să execute, ca până mai ieri.
Avem cu toții, atunci când muncim, tot mai mare și multă nevoie de lideri, ghizi, mentori, modele, creatori, constructori și oameni capabili de coaching eficient. Și este tot mai puțină nevoie (adică deloc!) de șefuleți, de bo$$i, de stăpâni de plantație, de micromanageri obsedați de putere absolută și control, de evaluatori și arbitri, de judecători și birocrați, de plimbători de hârtii și băgători de seamă aroganți.
Mi-a plăcut enorm un articol (de fapt cam toate pe care am apucat să le citesc) pe pagina de Substack a lui Rishad Tobaccowala. El spune că oamenii vor urma oameni, nu funcții sau titluri, iar cei capabili să conducă oamenii sunt cei care iubesc și cresc oamenii, cu feedback continuu și imprimarea unei mentalități orientate spre învățare și dezvoltare continuă. Iar pentru a fi un lider bun, trebuie să treci musai printr-un process de debossificare.
Asta înseamnă dezvoltarea capacității de a asculta și a înțelege, de a învăța și de a gândi critic, de a fi capabil să înțelegi și alte perspective decât cea proprie, dar mai ales de a putea construi experiențe semnificative pentru ceilalți. Debossificarea este, înainte de toate, conștientizare, modestie, bunătate, toleranță și disponibilitatea de a te pune, necondiționat, în serviciul celorlalți. Cresc ei, crești și tu. Altfel nu mai merge.
De ce nu ne plac unii oameni de HR?
Departamentul de resurse umane (HR) din organizații are adesea o reputație proastă. Deseori portretizați negativ în filme și pe social media, reprezentanții departamentelor de HR sunt mesagerii veștilor proaste (cum ar fi pierderile de locuri de muncă), și tot ei îi fac pe toți să participe la cursuri plictisitoare cu privire la cele mai recente politici ale companiei.
Provocarea esențială se extrage din faptul că angajații acestor departamente acționează ca un buffer, pentru intermedierea relației dintre angajator și restul angajaților – o relație interdependentă, unde două părți au nevoie de ceva de la celălalt. Dar de ce atât de mulți angajați simt că HR nu este de partea lor?
Pe scurt, este un rol provocator, probabil unul dintre cele mai provocatoare din organizație. HR este o funcție de management care trebuie să răspundă nevoilor angajatorului. Acționarii din ziua de azi caută un profit în afaceri, dar știu că cea mai sustenabilă abordare a acestui lucru este prin câștigul reciproc, cât mai vizibil pentru angajați.
În timp ce toate practicile contemporane de HR sunt concepute pe principiul câștigului reciproc, HR trebuie să convingă toate părțile interesate să se implice pe deplin - așa cum a fost concepută practica - și aici apar problemele, deoarece asta nu se întâmplă întotdeauna.
Dacă te confrunți cu un HR defectuos, poate fi din cauza faptului că acționarii și liderii organizației tale nu prețuiesc angajații și nu cred în oameni buni. Sau nu au înțeles până azi că nu ar trebui să își privească oamenii buni drept „resurse”.
Dacă ești un profesionist în resurse umane, caută o organizație cu acționari și lideri care iubesc oamenii și respectă angajații, ca pe niște parteneri. Și dacă ești angajat, asigură-te că interesele tale sunt reprezentate corespunzător, de oameni care văd departamentul HR ca un „manager de talente”, nu ca pe o fabrică de gestionat și manipulat „resurse”.
Photo by Sydney Sims on Unsplash
Săptămâna de lucru de 4 zile este o idee verde.
Săptămâna de lucru de 4 zile are un impact pozitiv nu doar asupra angajaților, ci și asupra mediului. Industria transporturilor reprezintă unul dintre factorii care contribuie cel mai mult la emisia de gaze nocive, iar naveta sau deplasarea la birou este inclusă aici, a declarat Juliet Schor, economist și sociolog la Boston College pentru publicația Washington Post. Conform Agenției pentru Protecția Mediului, în 2020, sectorul transporturilor a reprezentat aproximativ 27% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din SUA.
Beneficiile dorite de angajații tăi s-au schimbat radical.
Până nu demult, masa de ping pong, gustările și poate 1-2 zile de work from home erau printre cele mai WOW beneficii, dar acestea au devenit banale sau neatrăgătoare în contextul actual. Nevoile și preferințele s-au schimbat radical, odată cu generațiile, astfel că astăzi companiile le oferă oamenilor, ca beneficii: tratamente de fertilitate, ședințe gratuite la psiholog, abonamente pentru aplicații de meditație sau asigurare pentru animalul de companie.
51% dintre cei din generațiile Millenials și GenZ susțin că beneficiile pentru sănătate, mai ales pentru cea mentală, sunt o prioritate atunci când își aleg un loc de muncă. Conform unui sondaj realizat de platforma Robin, 85% dintre respondenți susțin că beneficiile oferite de companii angajaților sunt cel puțin la fel de importante ca înainte de pandemie.
Cele 9 întrebări cu care îți păstrezi oamenii loiali.
Ai oameni buni în echipă și vrei să îi păstrezi. Trebuie să le arăți că îți pasă în mod real de părerea și experiența lor, așa că ar trebui să declanșezi un dialog continuu în care să primești în timp real semnalele lor, atât pozitive, cât și negative.
Se cheamă ”Stay interview”. Și este despre loialitate, nu despre retenție. Este despre cum (re)construim relația dintre fiecare om și comunitatea organizației, astfel încât omul să își dorească să facă parte din acea comunitate, să vrea să rămână în acea relației, fiindcă simte că îi este bine și îi va fi și mai bine acolo. Rămâne fiindcă are încredere și motivație, nu fiindcă este prizonier sau nu găsește altceva mai bun.
Claire Lew, CEO al platformei colaborative Know Your Team, a făcut o listă cu 9 întrebări pe care ar trebui să le adresezi lunar colegilor tăi. Și nu doar să le adresezi, dar mai ales să le asculți și să le înțelegi răspunsurile. Claire vorbește despre „retenție”, dar termenul mult mai inspirat este „loialitate”. Care loialitate trebuie să fie reciprocă, nu doar omul să fie loial organizației, ci și organizația să îi fie loială omului.
Iată întrebările:
1. În ultimele luni, când te-ai simțit cel mai motivat sau plin de energie în munca ta?
2. Îți este clar de ce munca pe care o faci contează pentru organizația noastră?
3. Care dintre abilitățile tale crezi că nu sunt folosite în rolul tău actual?
4. Există vreo parte a echipei cu care ai vrea să interacționezi mai mult?
5. Ce părere ai despre nivelul actual de interacțiune socială în cadrul echipei?
6. În ce mod preferi să fii remarcat pentru munca bine făcută?
7. Există vreun aspect din activitatea noastră despre care ai dori să știi mai multe?
8. Ce anume te-a făcut să te simți confuz sau frustrat în ultima vreme?
9. În ce măsură crezi că viziunea organizației îți este clară?
Photo by Drew Hays on Unsplash
Mărim echipa Hacking Work. Hai să ne cunoaștem!
La Hacking Work și Școala SPOR, avem o mulțime de proiecte deja în derulare și încă o mulțime de idei și planuri, de aceea vrem să mai adăugăm niște creiere puternice și suflete mari la echipa noastră.
1 – Vrem un Copywriter pentru newsletter și social media, cu centura neagră la limba română și engleză și cu experiență în mass media dacă se poate.
Și 2 - mai vrem un Producător video / videograf pentru realizarea și coordonarea producției podcastului și materialelor promo, ideal absolvent sau student în an avansat la Media Digitală care știe Premier și alte scule din gama asta.
Și 3 – mai avem nevoie de câțiva Voluntari pentru organizare evenimente, vizionare episoade, editare texte, corectură și promovare. Vei face parte din echipa extinsă și, dacă ești foarte-foarte bun(ă), riști să ajungi în echipa de bază, așa cum au pățit și colegii noștri actuali. 😊
Lucrăm hibrid, în general remote, dar trebuie să fii mare parte din timp în Cluj.
Dacă sună bine, trimite-ne un CV de fix o pagină și un mesaj mail de fix trei paragrafe, în care să ne convingi că tu ești cea mai bună alegere, la doru@scoalaspor.ro
Absorbante gratuite, pentru angajatele din Scoția
Premieră mondială: legea privind produsele gratuite oferite pentru perioada menstruală a intrat oficial în vigoare în Scoția, astfel că instituțiile și firmele vor trebui să se asigure că produsele sanitare de bază sunt disponibile în mod gratuit și accesibile pentru oricine are nevoie de ele.
Legea propusă inițial de parlamentarul laburist Monica Lennon a fost aprobată în unanimitate de Parlamentul Scoțian în 2020, ca un pas spre protejarea demnității și drepturilor persoanelor din medii defavorizate.
Photo by Josefin on Unsplash
Meta concediază 60 de oameni, aleși de un algoritm.
Facebook este cea mai recentă companie mare de tehnologie care a început disponibilizările în masă, alegând să desfacă 60 de contracte la întâmplare, folosind un algoritm. Nefericiții sunt contractori ai firmei, angajați prin intermediul Accenture, și au fost informați printr-un apel video că nu vor avea de lucru începând din luna septembrie, fără a le fi puse la dispoziție alte motive specifice, în afară de faptul că au fost aleși „la întâmplare”. Absolut inuman, și la propriu și la figurat.
Disponibilizările nu sunt, probabil, surprinzătoare, având în vedere că Mark Zuckerberg avertizase în timpul unei întâlniri recente cu angajații că dezechilibrele „ar putea genera una dintre cele mai grave scăderi pe care le-am văzut în istoria recentă”. În plus, au loc pe fondul înghețării angajărilor și a scăderii cu peste 50% a acțiunilor companiei, în acest an.
O companie de procesare a plăților din industria jocurilor de noroc, Xsolla, a folosit, de asemenea, un algoritm pentru a alege 150 de angajați pe care să-i concedieze, în luna august a anului trecut - așa că se pare că devine tot mai la îndemână pentru manageri să lase tehnologia să ia deciziile grele, în locul lor.
Cartea câștigătoare este azi despre cardul câștigător. Deoarece cărțile te fac ne-prost.
E bine și sănătos să cumperi mai multe cărți decât poți să citești. Cărțile necitite pe care le vezi zilnic în bibliotecă îți amintesc cât de multe lucruri nu știi încă, îți dau acea stare de umilință a intelectualului care știe cât mai are de învățat, alimentând setea de a cunoaște și a studia mai mult.
Japonezii numesc fenomenul ”tsundoku”, iar Nicholas Taleb îi spune ”antibiblioteca”. Umberto Eco făcuse la un moment dat un calcul: dacă citești o carte pe zi, în fiecare zi, de la vârsta de 10 ani până când împlinești 80 de ani, vei citi undeva la 25000 de cărți. Chiar magnificul Eco, poate cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor, avea 30000 de cărți în bibliotecă 😊.
Știai că există un beneficiu numit Cardul Cultural, prin care poți să cumperi, lunar, cărți, jocuri, muzică, manuale școlare, materiale pentru practicarea artei, bilete la spectacole și alte beneficii de natură culturală, în valoare de 170 de lei? Angajatorii care oferă acest beneficiu angajaților nu au niciun cost colateral și nicio taxă, toate se deduc 100%, singura taxă fiind de 17 lei (impozit pe venit), în sarcina angajatului.
Practic, poți să ai GRATIS, în plus, un buget de 153 de lei lunar, strict pentru achiziții dragi sufletului. familiei și minții tale, dacă angajatorul tău sau managerul tău de HR face un mic efort și vorbește cu cei de la Edenred. O să tot vorbim despre asta - cere-ți dreptul la cultură, este dreptul tău!
Photo by Aaron Burden on Unsplash
Să vezi chestie, ai ajuns abia la jumătatea newsletterului 😊.
Mergi pe browser să citești tot ce ți-am pregătit, e tare juicy 😊
Apple riscă o revoltă a angajaților.
Tensiune de mare intensitate la Apple, după ce compania le cere angajaților săi să se întoarcă la birou. Angajații sunt vizibil nemulțumiți, valul de amenințări cu demisia crește de la o zi la alta, iar un grup de angajați a publicat o scrisoare deschisă în care își exprimă dezgustul și acuză Apple că este condus de o „frica de autonomie a angajaților” și de „teama de a pierde controlul”. Mai mult, șeful diviziei de Artificial Intelligence a părăsit firma, aparent din cauza unei dispute conexe.
Doar două săptămâni până la SPOR Leadership Camp
Cum ar fi dacă, timp de patru zile, ai avea ca mentori, traineri și prieteni de povești informale acești cinci oameni: creatoarea și conducătoarea celor mai moderne, prietenoase și performante școli private din România – Andreia Mitrea; o expertă în descifrarea rețelelor de influență informale din organizații și un profesor excepțional, cu un doctorat care demontează corupția din achizițiile publice – Silvia Fierăscu; cel mai tare profesor de branding și marketing din România, absolvent de MBA la Oxford – Mihai Bonca; titularul modului de Leadership și Organizational Culture în programul MBA de la Cluj, profesor la mai multe universități europene de top – Aurelian Sofică; cel mai cool, priceput și iubit profesor de actorie din Transilvania, creator al trupelor multi-premiate Artspot Baia Mare, actorul și regizorul Dragoș Călin? La care se adaugă Doru Șupeală și echipa Hacking Work, ca gazde și facilitatori.
Treaba asta se numește SPOR Leadership Camp - Ideas for Today, Science for Tomorrow și este o experiență pe care nu ar trebui să o ratezi, la care mai avem fix cinci locuri disponibile. Cea mai bună tabără de leadership care a existat vreodată e programată la Casa din Vale Breb, în inima Maramureșului și într-un paradis natural și de arhitectură tradițională, între 8 și 11 septembrie. Aici ai toate detaliile și formularul de înscriere. Prețurile de early booking mai sunt valabile doar până duminica asta.
Scurte și tari (partea 1, vezi că avem și partea 2 😉)
Tinerii boicotează Amazon? Influencerii din Generația TikTok se aliază cu sindicatul lucrătorilor din Amazon și boicotează serviciile și produsele marelui gigant al comerțului online, cerând în mod expres firmei lui Bezos să îmbunătățească urgent și radical salariile și condițiile de lucru ale oamenilor care lucrează în depozitele firmei. Citită la Victor Kapra, în Civilization, un newsletter excelent pentru cine gândește modern.
___
Salariile mici ne îmbătrânesc. Salariile mici duc la degradarea memoriei și la îmbătrânire cognitivă. Fiecare 10 ani cu salarii mici înseamnă un an de îmbătrânire cognitivă. Salariile mici sunt asociate cu episoade depresive, obezitate și hipertensiune arterială, factori determinanți ai îmbătrânirii cognitive.
___
Angajat + antreprenor. Un fenomen tot mai amplu: angajații care lucrează remote își deschid și propriile mici afaceri, în același domeniu de expertiză. Echilibrul între volumul de muncă, recompensa financiară a angajatorului, îndeplinirea sarcinilor și succesul în propriul business este însă foarte greu de păstrat.
___
Noul model de țeapă în munca remote. Simți că noul tău angajat nu reușește, în mod repetat, să ducă munca la bun sfârșit?. E posibil să fie angajat full-time la mai multe companii, printre care și a ta.
___
Stângacii au creierul diferit de dreptaci. Circa 10% dintre oamenii de pe planetă sunt stângaci, iar zece zone ale emisferei cerebrale drepte a stângacilor sunt mai dezvoltate decât la dreptaci, arată o cercetare recentă, care observă că acele zone supra-dezvoltate sunt corelate și cu limbajul și exprimarea verbală.
___
Inovație în protecție. Compania Bullard, care a inventat căștile de protecție acum 107 ani, duce inovația mai departe: căști din materiale extra-ușoare, veste pentru ventilare și răcorire și măști anti-epidemie care acoperă capul integral.
Ce înveți la universitățile americane pentru viitor?
Datorită vitezei cu care se schimbă lumea, elevii trebuie să învețe abilități noi pentru a ține pasul cu domeniile în curs de dezvoltare. În programele școlare au fost introduse discipline precum:
1. Antreprenoriatul în metavers – Investițiile majore ale marilor companii de tehnologie în metavers ar putea deschide noi oportunități. Darden School of Business de la Universitatea din Virginia adaugă un curs despre crearea valorii în metavers, care deja a atins capacitatea maximă de studenți înscriși.
2. Etica și Inteligența Artificială – Studenții se vor confrunta tot mai des cu luarea unor decizii etice privind Inteligența Artificială în carierele lor. Texas A&M, împreună cu alte universități, introduce un curs despre etica Inteligenței Artificiale.
3. Networking – Din cauza cursurilor desfășurate online, studenții nu au reușit să socializeze. Crearea rețelelor personale și etica profesională vor fi abordate în programa universităților. Colegiul de Business al Universității de Stat din Michigan oferă un curs care cuprinde dezvoltarea unor abilități sociale, redactarea unui CV și realizarea unui profil LinkedIn.
4. Proiectarea pentru dezastre naturale – Arhitecții, inginerii și proiectanții vor fi nevoiți să ia în considerare riscurile de mediu în timp ce proiectează școlile, locurile de muncă și zonele publice. La MIT se predau cursuri despre proiectare rezistentă la dezastre, inovare și pregătire în caz de calamitate.
5. Construirea unui brand personal – Colegiile oferă cursuri despre influența media și brandingul personal. La Haas School of Business de la Universitatea din California, elevii învață cum să-și construiască brandul personal și să identifice o companie pe care ar dori să o reprezinte.
Ți-e greu luni fiindcă bei sâmbătă. Ce putem face ca să nu mai urâm ziua de luni și să fim mai productivi? Cei de la Psychology Today ne sfătuiesc să avem aproximativ același ciclu al somnului atât în weekend, cât și în timpul săptămânii. Ziua de luni ne pare foarte dificilă mai ales atunci când chefuim și pierdem nopțile în weekend.
___
Respirația corectă reduce stresul. Mulți dintre noi subestimăm rolul respirației, fapt confirmat și de Andrew Huberman, neurocercetător și profesor la Stanford, care susține că exercițiul de respirație de tip ‘psychological sigh’ (oftat psihologic) poate ajuta la gestionarea stresului.
Jobul care te face fericit, în funcție de generație.
Un nou raport Glassdoor a reliefat locurile de muncă cu cele mai înalte evaluări de satisfacție în fiecare generație – iar din ce reiese, cei mai tineri angajați, reprezentanți ai generației Z, sunt deosebit de fericiți să lucreze în corporații, cu precădere pe posturi de recrutare. La polul opus, primele trei locuri de muncă care îi fac fericiți pe cei din generația X sunt toate roluri de conducere, nevoia de statut fiind mult mai pregnantă pentru angajații maturi.
Studiul concluzionează că „angajații din generația Z sunt cei mai mulțumiți de roluri care le oferă oportunitatea de a modela cultura companiei și de a avea impact social”, aceștia fiind cei mai mulțumiți lucrând în roluri în mare măsură creative.
Pe de altă parte, reprezentanții Gen X și boomerii găsesc satisfacție în roluri care necesită mai mulți ani de experiență, implică mai multă responsabilitate și un impact mai mare în companie, cum ar fi președinte și director executiv.
Milenialii au ridicat pe primul loc poziția de agent imobiliar, cu un rating mediu de satisfacție de 4,58, în timp ce majoritatea joburilor din top 10 au componentă tehnică – într-un procent zdrobitor față de restul generațiilor.
Oamenii vin greu și pleacă repede. Cum îi păstrezi?
Mai mult de jumătate dintre angajații care sunt de mai puțin de 6 luni într-o organizație se gândesc să demisioneze, spune un sondaj efectuat de Lattice. Ce este de făcut? Fast Company are o mică rețetă despre cum pot fi păstrați cei nou-veniți:
o Revizuiește procesul de integrare – Noii angajați își doresc o experiență convingătoare indiferent de locul din care lucrează. Companiile trebuie să-i ajute pe oameni să se conecteze cu misiunea companiei și să își însușească valorile ei, chiar și la distanță. Un program de onboarding trebuie să îi ajute să sprijine dezvoltarea conexiunilor între angajați, să ofere resurse, să construiască încredere și comunicare onestă din ambele sensuri.
o Identifică provocările și planifică acțiuni – Potențialele greutăți diferă în cadrul fiecărei organizații, iar soluțiile trebuie să fie relevante. Dacă oamenii tot pleacă, verificați dacă ați evaluat corect alinierea valorilor.
o Spune o poveste deschisă și autentică – Oferirea unei imagini realiste potențialilor angajați este esențială. Candidații au nevoie de suficiente informații pentru a determina mai bine dacă valorile organizației se aliniază sau nu cu ceea ce caută ei.
Șefu’ care taie chefu’: CEO-ul Whole Foods versus Generația Z.
CEO-ul Whole Foods, John Mackey, a declarat recent în cadrul unui interviu că tinerii „nu par să vrea să muncească”, parțial pentru că își doresc poziții care să le ofere un sens semnificativ. „Nu te poți aștepta să începi cu o muncă semnificativă. Va trebui să o câștigi", a spus el – însă generația Z nu e deloc de acord și nici nu e dispusă să piardă timpul, fiindcă sensul este prioritar în orice nivel de carieră pe care o urmează.
Într-un sondaj LinkedIn din februarie, 80% dintre reprezentanții generației Z aflați în căutarea unui loc de muncă au spus că nu se vor mulțumi decât cu roluri care se aliniază cât mai bine cu interesele și valorile lor. Prin comparație, această cifră a fost de 59% pentru mileniali, 49% pentru Gen X și 47% pentru Baby Boomers.
Sweet & Spicy.
George Roșu e unul dintre caricaturiștii contemporani excepționali, care nu se sfiesc să abordeze subiectele actuale într-un mod creativ.
De la actualități politice, din sfera culturală sau din piața muncii, George nu „iartă” nimic și o face cu umor, adeseori sarcasm și un strop de autoironie bine plasată.
Dacă nu îl urmărești încă, te încurajăm să o faci - vei regăsi pe pagina lui o mulțime de comori vizuale și intelectuale, ce-ți vor stârni sentimente contradictorii cât se poate de constructive.
Scurte și tari (partea a doua)
Britanicii se simt tot mai săraci. Puterea de cumpărare a britanicilor a scăzut dramatic din cauza inflației și a creșterii prețurilor la energie, iar Banca Angliei a majorat ratele dobânzilor de șase ori din decembrie și până acum, notează o analiză CNN.
___
Petiție pentru munca de acasă. În timp ce unii critică munca de acasă și presează pentru întoarcerea la birou, angajații AT&T semnează o petiție prin care cer organizației ca munca de la distanță să devină o opțiune permanentă, din cauza costurilor ridicate privind naveta și îngrijirea copiilor, dar și a preocupărilor privind expunerea la Covid-19.
___
Angajații Microsoft, păcăliți. După ce au anunțat măriri salariale considerabile pentru cei care nu pleacă la competitori, umblă vorba că managementul de la Microsoft s-a răzgândit și oferă măriri doar între 5 și 10%, ceea ce multor americani nu le acoperă nici măcar rata inflației.
___
Fiscul japonez promovează băutura. Pe fondul scăderii continue a consumului de alcool, Agenția Națională de Impozite a Japoniei a observat o reducere a încasărilor bugetare și derulează o campanie prin care să stimuleze consumul băuturilor alcoolice în rândul tinerilor.
___
Include jocul în munca ta. Jocul contribuie la dezvoltarea creativității și la stimularea productivității. Are un rol important în dezvoltarea abilităților intelectuale, sociale, în dezvoltarea empatiei și imaginației și în explorarea creativității, așa cum spune Sir Ken Robinson într-o conferință TED.
5 căi de conectare a liderului cu echipa sa.
Una dintre provocările de a fi lider este a păstra legătura cu oamenii tăi, de a fi aproape de ei, mai ales în zilele noastre când o mare parte a oamenilor preferă să lucreze de acasă.
Dr. Tomas Chamorro-Premuzic, Chief Innovation Officer la ManpowerGroup, profesor la universitățile College London și Columbia și autor al cărții Why Do So Many Incompetent Men Become Leaders? (And How to Fix It) propune 5 metode prin care liderul se poate conecta și măsura „pulsul” și gradul de implicare al echipei:
1 - creează un climat sănătos unde membrii echipei se pot exprima liber;
2 - nu le impune un anumit mod sau canal de comunicare;
3 - adresează întrebări relevante, cum ar fi: Cum te simți?’, Ce-ți place sau nu la jobul tău? și ascultă-i cu atenție;
4 - ia decizii și acționează pe baza feedbackului bine digerat; și
5 - folosește instrumente validate științific pentru a evalua gradul de implicare al echipei.
InSPORation.
Fiindcă tot l-am pomenit pe Tomas Chamorro-Premuzic, cred că a venit momentul să lași orice ai face acum deoparte și să asculți discursul lui de la TedX de acum trei ani, găzduit de University of Nevada. Este cea mai frumoasă și mai actuală lecție de leadership pe care am descoperit-o. Pune-l pe playlist și mai revino pe acest material. Și dă-l cu încredere colegilor, prietenilor, liderilor și șefuleților, poate îi ajută să evolueze 😊
Și fiindcă am promis că dăm toată campania de employer branding a firmei clujene de software Evozon, fiindcă ne-a plăcut mult curajul și veselia cu care a fost gândită, să vedem și episodul al treilea, noi l-am denumit ”Vlăduț”. Place? Fain? Scrie în comentarii ce ai fi făcut tu diferit!
De la noi din bătătură.
Lucrezi la privat fiindcă ești slab pregătit și evazionist, zice ministrul muncii. Salariile angajaților de la stat sunt cu 30% mai mari decât la privat (spune Consiliul Fiscal) și cresc din nou, ca efect al inflației și creșterii costului vieții. Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că asta se întâmplă din două motive principale: 1 - angajații de la stat sunt mult mai bine pregătiți și mai înalt calificați decât cei de la privat; și 2 – la privat se face evaziune fiscală, se dau părți mari din salarii la negru, pentru evitarea impozitării.
Dacă și pe voi v-au scos din sărite aceste declarații absolut halucinante, e bine să știți că ministrul Marius Budăi, născut în 1972, și-a terminat studiile universitare de licență abia când avea 36 de ani, absolvind la fabrica de cartoane și teste grilă măsluite ”Spiru Haret”. Între 1990 și 1995, adică de la 20 la 25 de ani, ministrul Budăi nu a avut nicio ocupație, conform CV-ului său, care ne arată un individ care a ”muncit” toată viața la stat.
Marius Budăi, Ministrul Muncii în Guvernul Ciucă, PNL-PSD.
___
Criză de ingineri. Ingineria românească se află în criză, în ultimii 30 de ani plecând 200.000 de ingineri din țară. Companiile solicită în mod constant zeci de mii de absolvenți de inginerie, însă universitățile din această industrie au mult prea puțini studenți.
___
Ajutor social, cu dop. Peste 10.000 de români au folosit cardurile cu vouchere de ajutor social ca să cumpere alcool și tutun sau au încercat să le vândă. Conform legii, cardurile au fost blocate.
___
Grevă la TAROM. Începând din 23 august, niciun avion Tarom nu va mai decola între orele 04.00 și 07.00. Protestul sindicaliștilor e parte dintr-un calendar de greve, în urma negocierilor eșuate pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă.
___
Altă gogoriță: CNP-ul poștal. Poșta Română schimbă radical sistemul codurilor poștale geografice, pe care l-a introdus de câțiva ani. Directorul Poștei vorbește despre coduri poștale personale digitale, un fel de CNP poștal, care să permită poștașului să te găsească oriunde ai fi. Sună SF de la o instituție care folosește și azi imprimante cu ace și pune șapte ștampile ca să expedieze un plic. DNA a dat buzna la Poștă ieri, să ancheteze angajări făcute ilegal în ultimii 34 de ani. Știrea e că mai există DNA 😊.
Ce-am muncit recent.
Descoperim în acest nou articol publicat pe blog că banii nu aduc fericirea (haha, ce noutate!), că ea se moștenește genetic în foarte mare măsură și că inclusiv momentele cele mai triste ale vieții noastre fac parte din rețeta fericirii, dacă știm să le administrăm corect.
În episodul cu numărul 32 din Hacking Work Podcast am stat de vorbă cu Șerban Marghescu, City Lead pentru locațiile Mindspace București. În ultimii ani, el s-a implicat activ în dezvoltarea locală a acestui proiect ambițios de spații de coworking creative, prezente în peste 30 de locații la nivel mondial, iar acum coordonează activitatea Mindspace din România, dezvoltând și implementând strategii durabile, corelate viziunii globale a companiei.
Din postura unui profesionist experimentat, cu studii solide în Business Administration și International Economics, desfășurate la Universitatea Americană din Paris, și un master în Luxury Retail Management la International University of Monaco, Șerban ne vorbește asumat despre motivație în afaceri și cum și-a păstrat de-a lungul anilor plăcerea de a aduce oamenii împreună, de a construi echipe și de a le conduce spre succes.
ProVorbe.
Dacă tot am vorbit despre podcast, musai să vă lăsăm cu un citat cinstit extras din episodul cu Șerban Marghescu, despre una dintre cele mai de bun simț lecții deprinse în urma studiilor peste hotare:
Newsletter creat, scris și expediat de echipa Hacking Work: Ioana, Daiana, Izabella, Tomi și Doru, ajutați de grafica lui Ionuț.
Proiectele Hacking Work sunt susținute de MedLife și DevNest.
Pluria, Undelucram.ro și Școala SPOR au pus la cale acest concept.
De producțiile video se ocupă echipa de la Parametru.
Ne găsești pe 🟠Youtube 🔵Spotify 🟠Google Podcast 🔵Apple Podcast 🟠RSS 🔵Substack 🟠Facebook 🔵Linkedin 🟠Instagram și 🔵Twitter.
Îți mulțumim mult că ne citești și ne ajuți să creștem. Ne ajuți tare mult cu: Comment, Share, Like, Subscribe.
Avem peste 2600 de abonați fideli. Dacă ai ceva important să le spui, hai să vedem cum putem să te ajutăm: news@hackingwork.ro
Ne reîntâlnim joia viitoare cu un nou newsletter. Servus!