Hacking Monday #54: Un altfel de freelancing. Babysitter bărbat în România: „Suntem mai deschiși la meserii rezervate până azi celuilalt sex.”
Bonus: Soluție inedită: prezența la birou, recompensată cu zile libere; Școală de jurnalism pentru copii defavorizați, deschisă în UK; Sănătos e noul HOT la EC;. Extra: Cum spui „nu” la job?
Servus! Ți-am pregătit o limonadă cu informații și idei care să-ți dea energie pozitivă pentru o săptămână întreagă. Să-ți fie de bine!
🗞️ Vești de făcut iarba să crească și azi:
Mersul la birou, recompensat cu zile libere. Envoy, o companie de software din SUA, își cheamă angajații trei zile la birou în fiecare săptămână, iar dacă toți reușesc să se țină de acest program, primesc o zi de vineri liberă în luna următoare. Ideea a apărut după ce compania a încercat să-i convingă pe oameni să se întoarcă la birou, fără succes. Angajații au răspuns pozitiv la această inițiativă, iar acum aproape toate echipele primesc acea zi liberă lunar. Dacă vrei ca angajații tăi să vină fizic la lucru, ce-ar fi să le dai și tu ceva la schimb, în loc să le iei din drepturi?
___
Incluziune cu accent pe competențe? Se poate: O școală din Marea Britanie învață copiii din familii sărace să devină jurnaliști. Fondatoarea primei reviste pentru copii de culoare din UK a deschis și o școală de jurnalism, care pune accent pe diversitate și creativitate. Școala de Jurnalism și Arte Creative Cocoa le oferă copiilor cu vârste între 5 și 17 ani ocazia de a-și exprima vocile prin interviuri, articole și diverse alte tipuri de conținut, toate publicate în revistele Cocoa Girl și Cocoa Boy.
Serlina Boyd, inițiatoarea proiectului, spune că revistele Cocoa sunt pentru toți, nu doar pentru comunitatea de culoare: „Este vorba despre a auzi poveștile tuturor. Vrem ca acești copii să aibă experiențe de viață reale. Le dăm teme adevărate și le oferim o platformă să arate lumii de ce sunt capabili." În cadrul cursurilor, copiii scriu povești frumoase de mână, fără laptopuri, iPad-uri sau telefoane. Taxele sunt accesibile, iar locurile pentru copiii ce provin din familii cu venituri mici sunt finanțate integral, prin donații. Cum ar putea arăta un astfel de proiect și la noi?
___
„E hot 🔥 să vorbim despre ce nu se vorbește”. Educația sexuală e încă un subiect tabu în societatea românească, iar efectele lui „nu vorbim despre asta că-i rușinos” se văd: 90% dintre tineri nu au suficiente cunoștințe pentru a se proteja de infecții și boli cu transmitere sexuală. În premieră europeană, MedLife a adus un centru mobil în cadrul festivalului Electric Castle și a dat startul acestor conversații. Rezultatul? Sute de tineri au venit să vorbească despre ei și relațiile lor de cuplu, primind consiliere de la specialiști în educație sexuală. În plus, participanții s-au putut testa gratuit pentru BTS, iar analizele au fost trimise cu drona de la Bonțida la Cluj, pentru a primi rezultatele în maximum 24 de ore, direct în aplicație. Cam cool, așa-i?
___
Generația de suflet continuă: Echipa națională de fotbal feminin a României s-a calificat neînvinsă în play-offul Campionatului European din 2025, cu șase victorii consecutive, 18 goluri marcate și doar unul primit. Campionatul European de Fotbal Feminin din 2025 se va desfășura în Elveția.
🧑🏻 PORTRET de PROvestitor.
Dacă îl vezi prin parc cu un bebeluș în brațe, crezi că e un tătic care își plimbă copilul. În realitate, Ovidiu Vreme, un tânăr de 22 de ani care locuiește la Cluj, practică un altfel de freelancing: e singurul babysitter bărbat din România. Până să termine facultatea, Ovidiu făcea babysitting part-time, dar acum își caută un job full-time – ceea ce a atras repede atenție (de toate felurile) în presă și pe rețelele sociale.
Curioși din fire, ne-am pornit să aflăm mai multe despre sursele acestei pasiuni, stereotipurile care vin la pachet, dar mai ales metodele de a le depăși, pentru a urma cariera care simți că ți se potrivește. Ovidiu a ales să-și personalizeze drumul profesional, și a înlocuit aplecarea urechii la spusele celor din jur cu explorarea metodelor reale prin care ar putea fi de folos oamenilor. Găsești întregul portret aici, dar iată două concluzii prețioase extrase din discuție:
„Rolul unui babysitter în viața copiilor nu este doar acela de a avea grijă de nevoile lor fizice, ci și de a le oferi protecție, iubire și înțelegere. Ei simt dragostea cu care îi îngrijesc, fiindcă nu o fac ca pentru un job, ci ca și cum ar fi copiii mei. [...] Cred că un babysitter bărbat poate oferi multă siguranță, iar pe viitor oamenii vor fi mai deschiși la a practica meserii „rezervate” până azi celuilalt sex, fără să le pese ce spun cei din jur.”
Dacă știi de alți oameni remarcabili, scrie-ne pe oricare dintre canalele noastre și promitem să le aflăm povestea.
💥 De neratat: diseară apare noul episod Hacking Work Podcast:
TEASER 🎞️ Sfaturi pentru cariera ta în IT de la un expert fintech: Mihai Petrescu.
Cum să rămâi relevant în IT? În ce direcție ar trebui să o ia industria software de la noi? Cum se construiește tehnologie Fintech de vârf în România?
Descoperă ideile lui Mihai Petrescu, CTO pe zona de Payments în cadrul companiei Blankfactor România, un inginer de tehnologie digitală cu o experiență uriașă în industria IT.
🔍 Ce vei afla în acest episod:
Cum se dezvoltă tehnologia de finanțe la un nivel înalt în România.
Sfaturi pentru a-ți securiza și dezvolta cariera în IT.
De ce este esențial să înveți continuu pentru a rămâne relevant în industrie.
Lecții valoroase din experiența de antreprenor a lui Mihai Petrescu.
🔔 Activează-ți notificările ca să nu ratezi episodul (apare la ora 20).
💡5 moduri (sănătoase) prin care să spui NU la job.
Cel mai eficient mod de a fi productiv, pe care probabil nu îl folosești, este să spui „nu”. Găsind momentele potrivite pentru refuz (chiar și la job), îți vei proteja sănătatea mintală și valorile. Poți face asta într-un mod politicos, fără a deteriora relațiile de muncă? Desigur! Iată rețeta:
Evaluează cererea înainte de a răspunde. Înainte de a spune „da” sau „nu” unei cereri, ia-ți un moment să o evaluezi. Cere detalii suplimentare să înțelegi mai bine și vezi dacă se aliniază cu prioritățile tale și volumul de muncă. Asta arată că iei cererea în serios și îți dă timp să decizi realist. Dacă trebuie să refuzi, vei putea explica motivele clar.
Comunică-ți prioritățile. Când spui „nu”, explică că ai deja niște priorități și termene pe care trebuie să le respecți. Astfel, arăți că decizia ta este bine gândită și nu arbitrară. Cu timpul, dacă toți își exprimă prioritățile, echipa va avea așteptări mai realiste și va gestiona mai bine volumul de muncă.
Nu inventa scuze complicate. Când spui „nu” la serviciu, mulți cred că trebuie să ofere o scuză detaliată pentru a justifica refuzul. Dar scuzele complexe duc la mai multe întrebări și te pot pune într-o poziție incomodă. Așadar, nu elabora justificări lungi. Un motiv concis și sincer este suficient.
Fii amabil, dar direct. Cheia este să fii ferm în refuzul tău, arătând respect și considerație pentru persoana care face solicitarea. Transmite mesajul clar, fără a lăsa lor unor interpretări greșite (evită limbajul vag care poate da speranțe false și răspunsurile prea directe sau reci). Exemplu abordare echilibrată: „Apreciez că te-ai gândit la mine pentru acest proiect. Din păcate, sunt destul de ocupat/ă acum și nu pot să te ajut. Sper că înțelegi!” Acest răspuns este politicos, dar clar și ferm. Oferă un motiv fără a explica prea mult sau a-ți cere scuze excesiv.
Folosește instrumente de planificare pentru a-ți vedea volumul de muncă. Menționând un instrument care te ajută să-ți gestionezi timpul și sarcinile, arăți că refuzul tău se bazează pe o evaluare atentă a volumului tău de muncă, nu pe lipsa dorinței de a ajuta. Astfel, refuzul tău va fi mai ușor de înțeles și acceptat, arătând că vrei să-ți gestionezi responsabilitățile eficient.
La început, să spui „nu” poate părea greu, dar este un „mușchi” pe care îl poți întări cu practică. Stabilind limite clare și comunicându-le eficient, vei reuși să-ți gestionezi mai bine timpul și energia.
Rubrica de inspirație și spor la lucru vă este oferită de Cluj Business Campus – un campus de birouri unic, prin facilitățile și experiențele pe care le oferă. La CBC găsești Biroul unde te simți productiv și motivat, într-o o comunitate vie și interactivă.
Welcome to Cluj Business Campus – Looks like an office, feels like a festival.
🧠 Resurse pentru creier:
📆 Arta urbană colorează orașul: Murals of Youth începe în 30 august la Cluj.
Murals of Youth este cel mai mare concurs internațional de artă murală dedicat liceenilor, și singurul astfel de eveniment din România. Scopul lui e simplu: să ne facă cunoștință oficial cu o formă de artă prea puțin înțeleasă, și cu tineri din întreaga lume care se exprimă prin tehnici murale mixte (ceea ce noi, neavizat, am numi „graffiti”), într-un cadru demn de o manifestare culturală și în mod responsabil.
„Murals of Youth a început ca un vis în care am crezut eu - și a fost de-ajuns. Apoi au început să creadă și alții, iar el a crescut într-unul dintre cele mai curajoase evenimente de gen din Europa. Cred că orice tânăr artist care iubește arta murală ar trebui să-și adauge această participare la portofoliu. Murals of Youth reprezintă libertatea, imboldul, spiritul comunității, motivația și oportunitatea pe care noi nu le-am avut când eram la început de drum. Ei le au!”, ne spune Sergiu Georgian Mazerschi, inițiatorul MY și profesor la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea”.
Dacă ești prin zonă între 30 august și 1 septembrie, sigur va fi o plăcere să te plimbi prin Piața Unirii și să te bucuri de modul în care ideile prind viață în mâinile tinerilor artiști.
🔤 Dicționarul Hacking Work:
Certolog (substantiv compus din: ceartă + sufixul -olog)
Definiție: hw., nr. sg., expert în gestionarea certurilor la locul de muncă.
📰 Ce să mai citești – newslettere deștepte, pe care merită să le urmărești:
@DNDBUSY – Un newsletter despre internet culture pe care Vlad Dumitrescu îl trimite în fiecare duminică. Te vei delecta cu un editorial despre cel mai relevant subiect al săptămânii, cele mai importante știri și recomandări de materiale care ne vor ajuta să-nțelegem mai bine lumea virtuală în care ne învârtim. Vlad este jurnalist, scrie în prezent la Panorama.ro și a făcut parte din echipa DoR (de care ne e dor).
📆 Hacking Week – Ce-am publicat pentru tine zilele trecute:
🎞️ (4:29) Stresul și epuizarea la job – cauze și soluții.
Tu la ce te gândești când citești „rezistență crescută la stres” în descrierea jobului? Crezi că această mențiune le oferă organizațiilor scuza necesară pentru a se orienta exclusiv pe rezultate, fără a mai pune accentul pe starea de bine a oamenilor?
Noi sperăm că nu, însă statisticile din piața muncii ne contrazic, din păcate. Peste 8 din 10 angajați sunt expuși riscului de epuizare în acest an. Care sunt efectele stresului și ale epuizării și ce pot face angajatorii pentru a le preveni?
🎞️ (5:10) Când un business are probleme, pe cine sacrificăm?
Probleme în paradisul IT? Pare că industria IT din România nu este pregătită să facă față noilor realități din piață. Multe companii au ales calea ușoară de a vinde servicii și au neglijat sustenabilitatea pe termen lung. Iar când pericolul bate la ușă, pe cine alegi să salvezi?
Am discutat cu Peter Barta despre importanța de a avea un plan B în fața avansului tehnologic și nevoia de a investi în oamenii buni, care aduc inovația în organizație. Peter este antreprenor, mentor și investitor, cu peste 20 de ani de experiență managerială.
Ți-a plăcut Hacking Monday? Trimite-l unui prieten!
Dacă munca noastră ți se pare valoroasă și crezi că facem ceva bun, ne poți susține printr-o donație. Îți mulțumim că ne ajuți să construim un viitor mai bun.
Hacking Monday este scris de echipa Hacking Work: Ioana, Izabella, Andreea, Lore, Cristina, Ionuț, Tibi și Doru.
Urmărește-ne pe 🔵Youtube și ascultă-ne pe 🔵Spotify sau 🔵Apple Podcast. Ne întâlnim online și pe 🟠Linkedin 🟠Facebook 🟠Instagram și 🟠TikTok.
___
Mulțumim că ne citești, ne asculți și le spui și prietenilor tăi despre munca noastră. Să ne reauzim sănătoși, voioși și mintoși. Servus!