Hacking Monday #50: Viitorul cere ambiție, curaj și conlucrare. Liceenii români campioni la robotică ne învață cum susținem performanța.
Bonus: Românii își schimbă prioritățile – odihna pe primul loc; Elefanții se strigă pe nume, la fel ca oamenii. Extra: Job Crafting: trei idei să-ți adaptezi jobul atunci când nu vrei să scapi de el.
Servus! Începe săptămâna cu cinci minute de energie și idei proaspete. Trimite ediția și prietenilor și colegilor tăi care crezi că ar avea ceva de învățat din ea.
🎞️ Liceenii campioni mondiali la robotică: Cu ambiție și curaj construim viitorul.
Cum au reușit niște elevi români să ajungă campioni mondiali la robotică și care sunt ingredientele care fac ca acest rezultat să fie atât de natural?
Astăzi îi vom cunoaște pe Irina Curcă, Petru Stoica, Rareș Constantinescu și Rami Stănilă, liceenii câștigători ai Campionatului Mondial de Robotică FIRST din Statele Unite și pe Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Societe Generale.
Rezultatele obținute de echipele românești de robotică din cadrul First Tech Challenge România, cea mai mare competiție de robotică dedicată liceelor, sunt din ce în ce mai bine cotate și vizibile. Această competiție, afiliată organizației internaționale FIRST, este organizată de asociația Nație prin Educație, în parteneriat cu BRD Groupe Societe Generale.
Analizăm și încercăm să replicăm modul în care le oferim tinerilor șansa de a face performanță la nivel global, inclusiv în business, și aflăm cu ce le-am putea fi, realmente, de folos. Cum să le fim aproape, pentru ca ei să reușească și alte lucruri incredibile și să ducă România mai sus decât ne-am obișnuit să credem că se poate.
Să îți fie de folos și să-l dai mai departe prietenilor și colegilor tăi! 😊
🗞️ Ce-i nou săptămâna asta?
Odihna devine prioritatea principală a românilor. Un studiu realizat în mai 2024 de CIPRA și Reveal Marketing Research arată că pentru 54% dintre români, odihna este acum cel mai important factor pentru calitatea vieții, depășind echilibrul dintre viața personală și cea profesională (52%) și alimentația (51%). În topul priorităților se mai află activitatea fizică și momentele de răsfăț. Importanța familiei și starea de spirit sunt, de asemenea, considerate importante, în timp ce factorii de stres majori includ creșterea prețurilor și contextul economic actual.
___
Lista celor mai buni angajatori din lume. Comparably a publicat o nouă listă cu organizațiile globale unde angajații își apreciază cel mai mult șefii. Printre acestea se numără Uber, Adobe și Topgolf. Evaluările sunt anonime și vin de la angajații actuali, ceea ce pare să ofere o imagine destul de credibilă a culturii interne.
___
Inteligența Artificială aplicată inedit în știință: acum știm că elefanții se strigă pe nume. Cercetătorii au folosit un algoritm AI pentru a analiza modul în care comunică membrii a două turme de elefanți africani din Kenya. Au descoperit astfel că elefanții folosesc nume unice pentru fiecare individ, fără a imita sunetele altora, similar oamenilor. Această abilitate de a recunoaște și reacționa la nume indică un nivel avansat de gândire abstractă. Studiul demonstrează potențialul AI în cercetarea comportamentului animal și ne face un pic mai conștienți de complexitatea socială a „necuvântătoarelor”.
___
9 din 10 români susțin digitalizarea pentru dezvoltarea economică, conform unui sondaj realizat de Metaminds și AtlasIntel. În plus, 70% ar vota online dacă ar avea identitate digitală, iar 63% doresc ca guvernul să implementeze această soluție pentru a reduce birocrația. Sondajul subliniază și necesitatea îmbunătățirii interconectării serviciilor publice, majoritatea românilor sperând la digitalizarea sănătății, taxelor și securității sociale.
💡Trei moduri să-ți faci munca (și viața) mai frumoasă prin job crafting.
Job crafting, un concept inventat de psihologii Amy Wrzesniewski și Jane Dutton, îți permite să-ți transformi locul de muncă într-unul care îți aduce cu adevărat satisfacție. Stephanie Harrison, autoarea cărții „The New Happy", ne învață că, atunci când schimbarea locului de muncă nu este o opțiune, îți poți adapta activitatea concentrându-te pe diferențele mici care îți pot schimba mult experiența per total. În cartea sa, Harrison arată că job craftingul (un mod de a-ți „meșteșugi” jobul, pentru a-l face mai potrivit) reduce stresul și te face mai fericit și eficient la muncă. Iată trei moduri prin care poți integra acest concept în munca ta:
Fă-ți task-urile mai plăcute. Gândește-te la modalități creative de abordare a sarcinilor zilnice. Harrison sugerează o idee simplă: ia un task obișnuit și pune-ți amprenta personală. De exemplu, dacă ești profesor și ai simțul umorului, încearcă să incluzi câteva glume în lecțiile tale. Astfel, lecțiile tale vor rămâne mai bine întipărite în memoria elevilor. Aplică acest principiu și în alte aspecte ale muncii tale!
Construiește relații mai bune. Dacă task-urile tale par plictisitoare, concentrează-te pe dezvoltarea relațiilor cu colegii tăi. „Crearea unor relații pozitive la locul de muncă poate schimba radical experiența ta zilnică," spune Harrison.
Începe un proiect care te pasionează. Potrivit autoarei, implicarea într-un proiect care te pasionează poate aduce entuziasm în munca și implicit în viața ta. Poți lucra împreună cu alții sau poți să-l dezvolți singur. Dacă vrei să începi un proiect nou, începe cu aceste întrebări: Ce proiect aș lansa dacă aș avea resursele necesare? Cum aș putea face munca mea și a celor din jur mai plăcută sau mai semnificativă?
Pe scurt, conceptul job crafting = fă rai din ce ai. Iar asta poate fi de folos atunci când nu ești pregătit/ă pentru schimbări mari.
Rubrica de inspirație și spor la lucru vă este oferită de Cluj Business Campus – un campus de birouri unic, prin facilitățile și experiențele pe care le oferă. La CBC găsești Biroul unde te simți productiv și motivat, într-o o comunitate vie și plină de interacțiuni.
Welcome to Cluj Business Campus – Looks like an office, feels like a festival.
🧠 Resurse pentru creier:
Ești mereu în întârziere? Punctualitatea se poate „exersa”. The Guardian a publicat un ghid complet al „întârziaților” într-un format foarte prietenos, ușor de parcurs și de distribuit și altor prieteni care invocă frecvent „sfertul academic”. Studiile ne arată că nu e suficient să-ți propui să ajungi la timp pentru a deveni punctual, și că înainte de a obține răspuns la întrebarea „cum fac să nu mai întârzii?” ar trebui să conștientizezi care e motivul real pentru care o faci.
📰 Ce să mai citești – newslettere deștepte, pe care merită să le urmărești:
– primul newsletter săptămânal din România cu știri despre dezinformare, altfel spus, despre știrile false. Este un proiect realizat de jurnaliștii Codruța Simina și Ovidiu Mihalcea.📆 Hacking Week – Ce-am publicat pentru tine zilele trecute:
🎞️ (6:58) 6 mituri despre cum lucrează fiecare generaţie. Cum ne adaptăm să lucrăm eficient?
Cu siguranță ai auzit și tu măcar o dată că angajații mai în vârstă (adică Baby Boomers și o parte din Generația X) nu se împacă cu tehnologia. Ori că tinerii din ziua de azi (Zeții și o parte dintre Mileniali) sunt leneși și nu le pasă de muncă.
Însă câte dintre aceste idei populare sunt cu adevărat reale? Și câte sunt doar stereotipuri care ne afectează jobul, relațiile cu colegii, ba chiar și organizațiile?
___
🎞️ (4:17) Cosmin Alexandru: Poți ajunge la progres prin mai multe căi.
Ți-e frică să faci greșeli și mai ales să le recunoști de față cu ceilalți?
Poate ar fi bine să înțelegi că greșelile sunt cele mai bune oportunități de învățare și că fac parte din viață, sunt naturale și inevitabile, mai ales atunci când explorăm și ne dezvoltăm. Învață de la Cosmin Alexandru că, de multe ori, suntem capabili să producem valoare reală doar după ce facem greșeli, le înțelegem și extragem din ele părțile bune.
___
🗞️ Ești angajatul perfect. Meriți să fii lider? Ai observat că bunii profesioniști devin lideri pentru simplul motiv că excelează în munca lor? De multe ori, decizia de a avansa un angajat într-un rol de lider este luată pe baza competențelor tehnice, însă acestea nu sunt suficiente pentru a conduce o echipă în mod corect și eficient.
___
🗞️ Epidemia de abandon: generația crescută cu teamă de părinți se teme azi și de proprii copii. Ruptura dintre părinți și copiii lor, ajunși majori, este una dintre cele mai tăioase și actuale dileme familiale ale momentului și, din păcate, un fenomen mai prezent decât ai crede.
Ți-a plăcut Hacking Monday? Trimite-l unui prieten!
Dacă munca noastră ți se pare valoroasă și crezi că facem ceva bun, ne poți susține printr-o donație. Îți mulțumim că ne ajuți să construim un viitor mai bun.
Hacking Monday este scris de echipa Hacking Work: Ioana, Izabella, Andreea, Loredana, Cristina, Ionuț, Tibi și Doru.
Urmărește-ne pe 🔵Youtube și ascultă-ne pe 🔵Spotify sau 🔵Apple Podcast. Ne întâlnim online și pe 🟠Linkedin 🟠Facebook 🟠Instagram și 🟠TikTok.
Mulțumim că ne citești, ne asculți și le spui și prietenilor tăi despre munca noastră. Să ne reauzim sănătoși, voioși și mintoși. Servus!