Hacking Monday #17: Andra Pintican: Doar 2% din oamenii de HR provoacă gândirea și își scot șefii din autosuficiență.
Extra: Neîntrecuți la ultimul loc: Românii sunt codași la echilibrul job-casă, săraci și nefericiți. Bonus: 5 strategii despre cum să rămâi motivat și încrezător și săptămâna asta.
Servus! Iată o doză bună de idei proaspete, ca să ai spor toată săptămâna! Trimite-o și colegilor și prietenilor tăi.
🎞️ Andra Pintican: Fii un Game Changer în HR și provoacă sistemul.
„Așa-i la noi!”. De câte ori te-ai lovit de replica asta din partea managerilor? Rolul oamenilor din Resurse Umane s-a schimbat radical în ultimii ani. Există un procent foarte mic de oameni care nu mai acceptă astfel de sintagme și sunt gata să producă schimbări în companiile din care fac parte.
Aceștia se numesc game changers și sunt cei care schimbă jocul, care provoacă mindsetul, gândirea și care reușesc să îi facă pe cei care conduc organizațiile să analizeze și să reconsidere alegerile făcute.
Andra Pintican este fondatoarea Centrului de Carieră și a Școlii de HR. Este People Advocate și îi ajută pe oameni să își îmbunătățească relația cu munca, iar organizațiile să își construiască culturi orientate spre oameni.
Urmărește următorul material și scrie-ne în comentarii cum este în organizația unde lucrezi, cât de deschiși sunt managerii și liderii la schimbare.
🗞️Ce-i nou săptămâna asta?
Balanța răsturnată a românilor: suntem codași la echilibrul muncă–viață personală. Clasamentul European Life-Work Balance Index a fost recent actualizat, iar România se află pe ultimul loc dintr-un total de 30 de țări evaluate. Cu un scor de 55.28, țara noastră a fost devansată de Ungaria și Bulgaria. Acest index ia în calcul diferiți factori cheie, inclusiv salariul minim, zilele de concediu și calitatea sistemului de sănătate. Deși România a obținut scoruri bune pentru concediul de maternitate și pentru numărul zilelor de concediu medical disponibile, salariile au primit doar 3.94 puncte, iar nivelul de fericire, per total, a fost cotat la 6.48.
___
Feedback-ul și comunicarea, în topul dorințelor angajaților, și în ferme. Un nou studiu, dezvoltat de la Lincoln Memorial University College of Veterinary Medicine, a evaluat satisfacția în muncă, oportunitățile de creștere și relațiile interpersonale dintre angajații din ferme, în încercarea de a descoperi care sunt așteptările acestora și ce îi motivează. Concluzia? White collar sau Blue collar, angajați în birou sau printre suine, ne asemănăm mai mult decât ne diferențiem. Primele locuri în topul lucrurilor care îi fac pe angajații din ferme să rămână fideli unui loc de muncă au fost ocupate de: responsabilitate și feedback, urmate de comunicarea în limbile materne ale angajaților și de calitatea managementului și a relațiilor cu colegii.
___
Primul fabrică de roboți umanoizi se deschide anul acesta, cu susținerea Amazon. Agility Robotics, un startup din Oregon, a anunțat că va deschide cel mai mare atelier de producție de roboți umanoizi din lume până la finalul acestui an, cu ajutorul unor investiții private uriașe, cărora li se alătură și un sprijin financiar din partea Amazon. Fabrica plănuiește să producă peste 10.000 de roboți umanoizi pe an, cunoscuți sub numele de Digit, capabili să ridice și mute obiecte, să identifice și să evite obstacole, ba chiar să lucreze eficient alături de oameni, inclusiv în realizarea altor roboți similari. Conducerea companiei vede în această inițiativă o soluție pentru deficitul de forță de muncă din domeniul producției.
📅 Încă nu știi cum stă treaba cu brandul personal?
Îți recomandăm cu mare încredere cursul intensiv "LEARN HOW TO CREATE A PROFITABLE PERSONAL BRAND: the 5-day personal branding accelerator" susținut de Claudia Miclăuș ➡️ Are loc în perioada 16-20 octombrie 2023, online pe Zoom și Telegram, și sigur vor fi unii dintre cei mai bine investiți 99 de euro din viața ta.
Poți afla cum să creezi un brand personal profitabil, aliniat cu valorile, viziunea, punctele tale forte și stilul de viață, extinzându-ți totodată rețeaua internațională de networking, într-un curs care reunește specialiști și tineri antreprenori din întreaga lume.
Câștigă una dintre cele 3 burse gratuite pe care ți le oferim împreună cu Claudia! Concursul e aici, durează doar până mâine, iar tot ce trebuie să ne faci să ne convingi că vrei să participi la acceleratorul Claudiei.
În loc de baftă, îți urăm inspirație și curaj!
📅 Masterclass de Strategie de Business în VUCA & Poli-Criză cu Mihai Bonca & Doru Șupeală.
De câțiva ani, facem business în condiții de Poli-Criză, caracterizate prin Volatilitate, Incertitudine, Complexitate și Ambiguitate. Trăim vremuri complicate, în care trebuie să ne gândim simultan la Performanță și Reziliență.
Nimic nu mai funcționează așa cum a fost planificat, iar surprizele neplăcute apar de unde nici nu te aștepți. Așteptăm cu toții o Criză care nu mai vine, dar de fapt o trăim, în fiecare zi, pe toate palierele activității noastre.
Cum ne construim produsele, serviciile, brandurile, cultura organizațională, strategia de business și identitatea comercială în astfel de condiții?
Ce principii, metode și instrumente folosim?
Cum alegem care sunt produsele și serviciile în care investim?
Cum punem la punct o strategie de inovație care să ne asigure supraviețuirea și dezvoltarea sănătoasă pe termen lung?
Învață să construiești afaceri durabile, echipe performante și business-uri puternice alături de Mihai Bonca și Doru Șupeală la Masterclassul de Strategie de business VUCA & Poli-Criză în 30-31 octombrie la Cluj. 🎁 Avem prețuri de early booking până la 20 octombrie și burse 100% sponsorizate. Rezervă-ți locul acum.
💡5 strategii pentru o dezvoltare personală durabilă, la job și dincolo de el.
Primul pas: rămâi motivat și încrezător și săptămâna asta +
Cere constant părerile celor în care ai încredere, fii deschis la schimbare și învățare: Abordează fiecare zi ca pe o oportunitate de a învăța ceva, păstrează-te flexibil - asta include să rămâi deschis posibilității ca ceea ce credeai până acum să fi fost greșit.
Acceptă eșecurile ca pe o parte a procesului de învățare: Poate chiar cea mai necesară. Nu te lăsa demoralizat de stagnări și mici pași înapoi. Învață din greșeli și folosește-le ca precedent; ai grijă doar să nu le repeți tot pe aceleași.
Stabilește obiective SMART (Specific, Measurable, Attainable, Relevant, and Time-Bound): Fii conștient de ce vrei să realizezi și stabilește etape clare, realiste, pentru a ajunge acolo. Nu uita că, făcând zoom out pe punctul de creștere în care te afli acum, progresul este mult mai evident decât l-ai perceput zi de zi.
Caută mentori și modele de inspirație: Învață de la cei care au avut succes în domeniul tău de interes. Nu te sfii să te arăți entuziast, să cauți să îi cunoști, să recunoști că îi admiri și să le ceri sfaturi. Pe lângă idei bune, s-ar putea să răsară și niște oportunități de dezvoltare în carieră sau colaborare la care nici nu sperai.
Încurajează-te: Fii blând și amabil cu tine însuți. Sărbătorește-ți realizările și micile victorii.
Rubrica de sfaturi vă este oferită de echipa TalentHub – platforma prin care oamenii își găsesc angajatorii potriviți, iar organizațiile atrag talentele de care au nevoie.
📆 Hacking Week – Ce-am publicat pentru tine zilele trecute:
📰 Află care este trendul care a devenit un semnal de alarmă pentru managerii din întreaga lume, din cel mai recent episod radio, publicat și ca articol de blog;
🎞️ (3:58 min) Află cum să trăiești mai bine fără să te autosabotezi de la Sergiu Neguț:
🎧 (5:36 min) Descoperă de ce salariul nu este suficient pentru a avea angajați fericiți, din episodul 7 al Ideilor Hacking Work:
🎧 (3:44 min) Iată care sunt noii pași uriași pentru Inteligența Artificială, din cel mai recent episod al Hacking Work News:
Ți-a plăcut Hacking Monday? Trimite-l unui prieten!
Hacking Monday este scris de echipa Hacking Work: Ioana, Izabella, Daiana, Andreea, Ionuț și Doru, împreună cu voluntarele Simona Florea și Roxana Rădoi.
Urmărește-ne pe 🔵Youtube și ascultă-ne pe 🔵Spotify sau 🔵Apple Podcast. Ne întâlni online și pe 🟠Linkedin 🟠Facebook 🟠Instagram și 🟠TikTok.
Mulțumim că ne citești, ne asculți și le spui și prietenilor tăi despre munca noastră. Să ne reauzim sănătoși, voioși și mintoși. Servus!