#72: Boală gravă: punem munca înaintea sănătății; Șefii din IT nu văd oamenii, căutând obsedați diplome; Managerul bun oferă „agentic feedback”; Demonizarea AI: riscuri reale versus droburi de sare
Bonus: Cine crede că „numerolog” și „astrolog” sunt profesii are nevoie de psiholog; De ce sunt așa de bune vacanțele?; Noul vis american: fericire, nu bani; Seniorii duc deseori greul în firme.
Nici boala nu ne mai oprește din muncă.
89% dintre angajați de la nivel global lucrează și în timp ce sunt bolnavi. Un studiu recent realizat de BambooHR arată că foarte mulți oameni trăiesc sentimentul de vinovăție, dacă sunt obligați să lipsească din motive medicale, dar și teama că vor fi criticați de colegi, deoarece le îngreunează automat lista de responsabilități zilnice, prin absența lor.
Astfel, 45% dintre angajați se gândesc că nu își pot prioritiza o zi liberă în caz de boală, din pricina presiunii pe care o simt de la manageri. Experții atrag atenția că în centrul acestei probleme grave a prezenteismului se află lipsa siguranței psihologice și a unei culturi organizaționale care să permită oamenilor să se simtă confortabil în a-și împărtăși problemele și a-și lua timpul necesar pentru recuperare, ceea ce le adâncește totodată sentimentele de frustrare și epuizare.
Conform raportului, doi din cinci angajați se tem că ceilalți colegi, ori șefii lor, ar putea presupune că se prefac atunci când depun o cerere de concediu medical.
Nu găsim oameni, dar ne uităm după diplome.
Digitalizarea avansează rapid, fiind adoptată de tot mai multe companii, iar astfel crește și nevoia de oameni care să susțină noile procese tehnologice. Cu toate acestea, există o problemă semnificativă încă de la bază, în recrutarea juniorilor.
Aproximativ 61% dintre angajatori au impus cerințe mai stricte în ultimii 3 ani, cum ar fi experiență de muncă sau diplome specifice, pentru posturile entry-level din tehnologie. În ciuda necesității urgente de a extinde plaja de talente, anumite segmente ale populației, cum ar fi femeile, grupurile etnice subreprezentate și cei fără diplome universitare rămân excluse din acest domeniu, care este în mare măsură dominat de bărbați și deținători de diplome universitare.
În același timp, 24% dintre angajatori au renunțat complet la aceste cerințe tradiționale și au adoptat metode alternative de evaluare, cum ar fi programele de certificare și interviurile tehnice. Aceste schimbări au dus la o creștere a numărului de candidați și o mai mare diversitate în cadrul companiilor. În plus, performanțele candidaților angajați prin aceste metode alternative nu au avut de suferit. Dimpotrivă, în proporție de 84%, acești angajați s-au dovedit la fel de buni sau chiar mai buni decât cei selectați pe criterii tradiționale.
Atenție la profesiile dubioase apărute peste noapte.
Noi ocupații – numerolog, astrolog, consilier de cuplu sau consilier de dezvoltare personală – se suprapun sau preiau, în mod eronat, competențe din profesia de psiholog, iar formarea îndoielnică și precară a acestor așa-ziși specialiști „pune la risc populația”, afirmă Daniel David, președintele Asociației Psihologilor din România.
Mai mult, aceste ocupații absolut speculative se pretind a fi la același nivel de rigoare științifică cu profesii precum economist, medic ori psiholog, creând confuzie în rândul oamenilor și amplificând obscurantismul și tensiunile sociale.
4 milioane de căutări de joburi noi, în 2023. Ce-și doresc românii?
În prima jumătate a anului a crescut semnificativ numărul de căutări făcute de cei interesați să își schimbe locul de muncă, înregistrându-se chiar o dublare sau o triplare a numărului de căutări, în special pentru pozițiile de entry level. Platforma eJobs a înregistrat peste 4 milioane de căutări de joburi efectuate de candidați activi.
Cele mai căutate sunt posturile de șofer, asistent medical, operator call-center și contabil. Salariile în aceste domenii variază, de la 2.800 de lei net pentru șoferii de curierat, până la 9.000 de lei sau chiar mai mult pentru șoferii de tir pe curse internaționale. Salariul mediu net pentru un contabil este de 3.600 de lei și poate ajunge la 6.000 de lei pentru contabilii șefi, în timp ce operatorii call-center pot câștiga aproximativ 2.700 de lei pe lună.
Hai cu noi la Smida Jazz Festival.
Pe lângă artiști și atmosfera inegalabilă, Smida Jazz Festival aduce, în acest an, un line-up cultural de neratat în Zona Grow, plin de oameni interesanți și subiecte curajoase, sub umbrela a patru teme mari: Creativitate, Lifestyle sănătos, Societate și EcoGreen.
Din acest line-up excepțional face parte și Doru Șupeală, așa că între 18 și 20 august vom fi la Smida Jazz Festival 2023! Discutăm despre Leadership versus Leadershit și dezbatem cum ajung oamenii buni niște șefi de care ai vrea să fugi, fără să vrea și fără să-și dea seama.
Din line-up mai fac parte o mulțime de oameni pe care-i apreciem: Marius Chivu, Dragoș Patraru, Georgiana Grigoraş, Petric Victor, Codin Orășeanu, Ionut Ruscea, Liana Buzea, Ionela Băluță, Adrian Dohotaru, Oana Simionescu, Alexandra Trofin și Vlad Zaha, tânărul criminolog și masterand la Oxford cu care am filmat acum câteva luni un episod de podcast.
🌲 Avem un cadou pentru tine, ca să ne asigurăm că ne vedem acolo.
Iar pentru că ținem la oamenii din comunitatea Hacking Work, îți lăsăm în continuare pașii prin care poți veni la Smida cu reducere, să nu mai ai nicio scuză. Biletele se găsesc aici, tot ce mai ai de făcut e să completezi codul de discount HWSJF2023 și ai -20% la câte bilete vrei tu. 🙂
Ne vedem acolo!
Cine n-are bătrâni să-și angajeze.
Unii dintre cei mai productivi lucrători de astăzi sunt cei în vârstă de 55 de ani și peste. Generațiile X și Baby Boomers furnizează un nivel profund de expertiză în domeniul lor de specialitate și cunoștințe esențiale pentru cultura, performanța și coeziunea unei organizații. Având în vedere lipsa cronică de talente în economia globală, păstrarea celor aproape de pensionare ar trebui să fie o prioritate pentru majoritatea organizațiilor.
În ciuda acestei realități, seniorii se lovesc de prejudecăți în câmpul muncii, iar reangajarea după 50 de ani reprezintă mai degrabă excepția decât regula. Companiile au multe motive să încurajeze talentele experimentate să rămână în forța de muncă: angajații mai în vârstă sunt mai puțin predispuși să schimbe locurile de muncă la fel de des precum Generația Z și Milenialii.
Seniorii contribuie semnificativ la o forță de muncă diversă, iar cercetările recente realizate de Randstad în Belgia sugerează că, deși lucrătorii mai în vârstă au nevoie de mai mult timp pentru a învăța lucruri noi, ei se simt mai motivați și sunt „mai greu de plictisit” decât colegii lor mai tineri. Ca în multe alte situații, managerii au un rol extrem de important în crearea precedentului, oferirea unor modele pozitive și reducerea implicită a prejudecăților care vizează colegii mai în vârstă.
În firma pentru care lucrezi sau pe care o conduci, cum sunt tratați seniorii? Spune-ne în comentarii!
Inteligența Artificială: riscuri reale versus drob de sare.
Speculațiile exagerate referitoare la riscurile Inteligenței Artificiale nu fac altceva decât să producă stres, frică și panică – de cele mai multe ori nefondate. Iar o mare parte din dezbaterile publice și subiectele pe care media ni le bagă pe gât se concentrează pe speculații și pe riscuri ipotetice ale AI, fără a le avea în vedere pe cele reale și tangibile.
Dintre aceste riscuri REALE amintim:
Manipularea la scară largă a oamenilor, având consecințe sociale cu potențial devastator în răspândirea informațiilor false și formarea opiniilor publice;
Violarea intimității prin colectarea masivă a datelor despre oameni și folosirea lor în scopuri greșite;
Direcțiile greșite în care algoritmii folosiți ar putea merge, exacerbând stereotipurile, discriminând și chiar cauzând opresiune;
Concentrarea puterii în mâinile celor care dețin controlul sistemelor bazate pe Inteligență Artificială;
Amprenta de carbon a marilor centre de date și a rețelelor care sunt necesare pentru a construi aceste sisteme AI;
Fragilitatea sistemelor și instrumentelor AI, care pot face erori și pot fi înșelate;
Impactul automatizării asupra locurilor de muncă și profesiilor.
Presiunea pe agențiile guvernamentale pentru a lua în calcul efectele folosirii Inteligenței Artificiale și a veni cu reglementări pentru a le diminua este uriașă. Concentrarea asupra unui risc ipotetic ne abate atenția de la provocările reale și tangibile pe care AI le aduce și contribuie la panicarea inutilă a populației. Societatea are nevoie de implementarea unor soluții concrete care să abordeze provocările Inteligenței Artificiale, nu de scenarii apocaliptice.
Idei valoroase pentru organizații sănătoase, oferite de MedLife:
Să ne-ascultăm tinerii, când vine vorba de reguli și drepturi în muncă.
Pentru a construi locurile de muncă ale viitorului, e nevoie să schimbăm un pic direcția din care așteptăm să se întâmple educația și să ne concentrăm pe un schimb real de experiență. Angajații de mâine vor avea cu totul alt profil psihologic și profesional față de cei de ieri, pentru că reprezentanții Generației Z nu se mai percep pe ei înșiși ca fiind „unul dintre angajați”, ci un partener, un om de sine stătător, ale cărui dorințe, calități și abilități trebuie respectate.
Îngrijirea sănătății mintale este o prioritate pentru Generația Z, având în vedere că aceasta se confruntă cu niveluri ridicate de stres și raportează rate mai mari de probleme de sănătate mintală, în comparație cu alte generații. Un sondaj recent realizat de Mercer sugerează că 49% dintre angajații Gen Z din SUA (și 52% la nivel global) se simt stresați în viața de zi cu zi.
Fiind „nativă digital", Generația Z este confortabilă și deschisă să adopte instrumente și resurse digitale inovatoare pentru sănătate, cum ar fi asistenți virtuali pentru programări medicale și tehnologii cu realitate virtuală în domeniul sănătății.
Zeții pun în prim plan stabilitatea și securitatea financiară, având în vedere neprevăzutul cu care au fost nevoiți să trăiască în anii lor de formare. Sunt interesați de beneficii dincolo de planurile tradiționale de pensii, cum ar fi conturi de economii pentru situații de urgență și programe de educație financiară, căutând, în profunzime, o vindecare a bolilor pe care generațiile anterioare nici nu le-au conștientizat, de cele mai multe ori.
Generația Z conduce efortul de a crea o lume a muncii post-pandemică care include un nou „contract social" între angajatori și angajați. Iar asta e bine pentru toate părțile, indiferent că o realizează sau nu.
Spune „DA” vacanței.
Iată câteva motive să mergi mai des în vacanță, fără a simți niciun sentiment de vinovăție, preluate din newsletter-ul The Vast & Curious al Andreei Roșca:
Timpul petrecut în vacanță ne schimbă perspectiva asupra lumii. Mai mult, o singură zi de vacanță aduce un plus de motivație.
Vacanțele reduc riscul de deces, din orice cauze, inclusiv atac cardiac.
Ieșirea din mediul obișnuit și expunerea la contexte noi ne fac mai buni în a face conexiuni și devenim mai profunzi în gândire.
În perioadele lungi de muncă devenim mai predispuși la greșeli. Pauzele mentale din vacanțe contribuie la productivitate, ne restabilesc atenția și stimulează creativitatea.
La sfârșitul zilei, banii vorbesc.
Tot mai mulți tineri din Generația Z se gândesc să își construiască o carieră în domeniul financiar. Unul din patru respondenți au ales industria financiară ca fiind domeniul cu cele mai bune perspective de viitor din punct de vedere profesional, conform unui sondaj realizat de Institutul CFA.
Tendința are la bază teama unui salariu scăzut în sectorul de muncă preferat în condițiile în care costul vieții este tot mai ridicat, iar 62% dintre tineri au declarat că un „un salariu bun" este cel mai important criteriu atunci când vine vorba de angajator.
Tu ce simți în legătură cu asta? Sunt banii catalizatorul tău de zi cu zi?
Agentic feedback: ce pot învăța managerii de la profesori.
Mulți lideri de business încă au probleme în a-și îmbunătăți abilitățile de a oferi un feedback auto-corectiv pentru a-i motiva pe colegi și pentru a-i ajuta să se dezvolte. Universitățile Stanford și Sonoma State au realizat un studiu în cadrul căruia au examinat modul în care profesorii oferă feedback studenților.
Abordarea unui feedback auto-corectiv (denumit „agentic feedback” în limba engleză) a avut cele mai multe beneficii, deși eforturile depuse atât de profesori, cât și de elevi, sunt mai mari. Profesorii care oferă acest tip de feedback nu scot în evidență ceea ce este greșit și nu oferă soluția, ci îndrumă studentul să analizeze lucrarea sau proiectul și să găsească lucrurile care pot fi îmbunătățite.
Cercetătorii remarcă faptul că aceeași abordare a feedback-ului poate fi la fel de eficientă în cadrul companiilor. Atunci când liderii au în echipă oameni a căror muncă poate fi îmbunătățită, e recomandat să oferi un feedback autentic care să le dea angajaților sentimentul că cineva îi susține în mod real, le observă valoarea, are încredere în munca și talentul lor, îndemnându-i totodată la acțiune.
Există o diferență imensă între a-i spune cuiva cum trebuie să facă ceva și a-i da șansa de a găsi singur soluția, oferindu-i astfel și alternativa de a fi mult mai implicat în proces, și certitudinea că va face mai bine, data viitoare, nu?
7.000 de firme românești închise în câteva luni.
Din ianuarie până în mai 2023, 6.899 de firme şi-au suspendat activitatea, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Sunt cu 14,56% mai multe firme suspendate, în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022.
Cele mai multe suspendări de activitate au avut loc în:
București – 866 de companii suspendate, în creștere cu 40,13%;
Cluj – 475 de firme suspendate; cu o creștere de 69,64%;
Brașov – 311 firme suspendate; cu o creștere de 30,13%;
Iași – 273 firme suspendate; în scădere cu -3,19%;
Timiș – 257 firme suspendate; cu o creștere de 19,53%.
Proiectul Hacking Work ajunge la voi grație sprijinului pe care îl primim de la DevNest, compania de software pasionată de oameni, idei și expertiză digitală, unde descoperi ce te interesează și aprofundezi ce te pasionează. Vezi că angajează, scrie-le și se aranjează 😊.
Scurte și tari.
Un sfert din români se simt înșelați de băncile românești, în timp ce doar 10% mai au încredere în relația cu instituțiile bancare, conform unui studiu Ipsos citat de Agerpres. Îngrijorările principale ale românilor se referă la puterea de cumpărare într-un context inflaționist (47%) și la nivelul salarial (39%). De asemenea, un procent semnificativ de 23% preferă să împrumute bani de la familie sau prieteni, în loc să apeleze la credite bancare.
___
ABEE Romvolt creează 2.000 de noi locuri de muncă în România, în urma unei investiții de 1.4 miliarde de euro. Acestora li se mai adaugă alte 4.000 de locuri de muncă din partea furnizorilor, ca afect de multiplicare, a explicat Noshin Omar, fondatorul companiei. România continuă să fie o piață atractivă pentru giganții din Occident.
___
Angajatorii nu vor mai putea solicita din partea candidaților informații cu privire la istoricul lor salarial, conform Directivei (UE) 2023/970, care va trebui adoptată în următorii ani și de România. Prin această interdicție se dorește combaterea inegalităților salariale și discriminarea de gen. Deseori, angajatorii cer informații despre istoricul salarial al candidaților ca parte a procesului de recrutare, fiind o modalitate de a evalua nivelul de experiență și competențele candidatului, de a stabili dacă oferta salarială propusă se încadrează în așteptările lor și de a face o comparație cu ceilalți angajați care au același rol.
___
Angajații din Sănătate protestează pentru salarii mai mari. O parte dintre angajații caselor de asigurări de sănătate din țară au întrerupt lucrul timp de două ore luni dimineață și amenință cu declanșarea grevei. Principalele nemulțumiri sunt legate de „salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea şi complexitatea activităţii prestate”. Protestatarii care au ieșit luni dimineață în fața Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au prezentat presei un tabel cu salariile angajaților - cuprinse, în general, între 3.000 de lei și peste 5.000 de lei net. Angajații cu vechime ajung la salarii de peste 6.000 de lei net, în timp ce funcțiile de conducere sunt recompensate și cu sume de peste 10.000 de lei net.
___
Entry-level beneficiază cel mai mult de inteligența artificială generativă, după cum arată un nou studiu realizat de cercetătorii de la MIT Sloan și Stanford. Potrivit cercetătorilor care au analizat aplicabilitatea acestor instrumente într-un call center, angajații aflați la început de drum care au folosit un model de inteligență artificială capabil să le sugereze ce să le spună clienților au rezolvat cu 13,8% mai multe conversații pe oră, au petrecut mai puțin timp în fiecare discuție și au primit feedback mai bun față de colegii lor care nu aveau acces la același instrument AI. La polul opus, însă, angajații cu experiență nu au înregistrat creșteri semnificative în productivitate care să poată fi puse pe seama utilizării „asistentului” AI.
Noul vis american nu te mai împinge în goana după bani.
54% dintre proprietarii de mici afaceri din SUA consideră visul american ca fiind sentimentul de fericire în viață, iar 49% spun că implică libertatea de a-și urma pasiunile, conform unui sondaj recent realizat de GoDaddy.
Două treimi din americani și-au schimbat percepția de când erau copii cu privire la ce înseamnă visul american. Însă, 56% cred în continuare că prosperitatea financiară este importantă pentru a le permite să trăiască fără griji. Acum, visul american a devenit mai ușor de atins, implică sentimentul de apartenență, libertatea, fericirea și echilibrul între muncă și timpul liber.
Care sunt domeniile prietene cu munca de la distanță?
Cererea pentru joburi la distanță începe să depășească oferta. Interesul pentru rolurile aflate la distanță nu a scăzut, din contră, atinge aproape un maxim istoric – însă numărul ofertelor care permit munca de la distanță a scăzut la 8,4% în mai 2023, comparativ cu 10,3% în februarie 2022, potrivit Indeed. Raportul dintre cererea de locuri de muncă la distanță și anunțurile disponibile oglindește discrepanța dintre angajatorii care doresc ca oamenii să lucreze de la birou și reticența angajaților.
În timp ce numărul joburilor la distanță și în sistem hibrid se diminuează pentru anumite roluri, altele oferă mai multe oportunități de a lucra de la distanță. Angajatorii care oferă servicii au redus numărul de joburi de la distanță, în timp ce numărul acestora a crescut pentru roluri precum avocații și consultanții, conform platformei ZipRecuriter.
De asemenea, domenii precum ingineria, științele sociale, juridicul și tehnologia au înregistrat o creștere a rolurilor care oferă posibilitatea de a lucra de la distanță, potrivit Indeed. Aproximativ 43% dintre rolurile de software developer de pe platforma Indeed au fost pentru joburi la distanță sau hibride în iunie 2023, comparativ cu aproximativ 41% în iunie 2022.
Tu în ce domeniu lucrezi? Simți că e compatibil cu munca de la distanță?
Șefu’ care taie chefu’: Domeniul financiar-bancar, o oală sub presiune.
Pushpal Roy, unul dintre directorii executivi ai băncii HDFC, a fost suspendat din funcție după ce și-a abuzat colegii verbal în timpul unei ședințe online. În videoclipul care a ajuns viral pe rețelele sociale, Pushpal Roy are un comportament necorespunzător și țipă la colegii lui pentru că nu și-au atins obiectivele de vânzări.
Pushpal Roy le-a impus colegilor lui juniori să vândă un anumit număr de asigurări pe lună. În plus, nu le-a dat voie să vorbească, să își expună punctul de vedere. În înregistrare se vede cum o parte dintre colegi încearcă să își expună argumentele cu privire la rezultatele lor, dar șeful lor le taie macaroana și urlă la ei, spunându-le să tacă. Niciunul dintre colegi nu a îndrăznit să zică ceva sau să intervină. Filmarea a ajuns, însă, în mediul online, și a provocat un val uriaș de reacții printre urmăritori.
Conducerea băncii a transmis că, pe lângă suspendarea acestuia, va fi inițiată o investigație internă și a subliniat că politica organizației are toleranță ZERO față de orice formă de hărțuire a angajaților. Oamenii trebuie tratați cu demnitate și respect la locul de muncă.
Pentru foarte mulți dintre cei care lucrează în industria serviciilor bancare și financiare, asta e realitatea, iar un astfel de comportament este normal și acceptat în multe companii. Dar incidentul de la HDFC Bank este un puternic semnal de alarmă atât pentru industria financiară, cât și pentru societate, în general.
Sweet & Spicy.
Dacă până la acest moment n-ai aflat de Cappuccino Story, e cazul să știi că nu fac doar cafea bună, dar și unele dintre cele mai amuzante, apreciate și redistribuite glumițe, rupte direct din realitatea cotidiană. Toate plasate inedit, pe pahare de colecție:
Rubrica vă este oferită de batoanele naturale din fructe uscate de la Tata Vlad. Gustoase și făcute cu suflet, în inima Clujului.
#Știațică: Cafeaua ta de dimineața ar putea fi mai mult placebo?
Un studiu recent publicat în revista Frontiers in Behavioral Neuroscience sugerează că senzația de vigilență resimțită de persoanele care încep ziua cu o ceașcă de cafea ar putea fi mai degrabă rezultatul efectului placebo legat de experiența de a bea cafeaua, decât un efect al cofeinei în sine.
Neurocercetătorii au efectuat scanări RMN participanților, după ce aceștia se abținuseră să consume alimente sau băuturi cofeinizate timp de cel puțin trei ore și, încă o dată, după ce consumaseră cafea ori, în schimb, luaseră cofeină sub formă de suplimente.
Rezultatele scanărilor au arătat că, deși ambele stimulente facilitează trezirea și starea de alertă, doar persoanele care consumaseră efectiv cafeaua aveau, de asemenea, o conectivitate crescută în rețeaua vizuală superioară și în rețeaua de control executiv dreaptă, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul celor care luau doar suplimentele sub formă de comprimate. Asta sugerează că aceste părți ale creierului, implicate în memoria de lucru, controlul cognitiv și comportamentul orientat către obiective, necesită experiența de a bea cafea în sine, nu doar de o substanță stimulantă.
Zeții și Milenialii spun „NU” angajatorilor iresponsabili.
Tinerii își doresc ca valorile organizațiilor în care lucrează să fie aliniate cu ale lor și vor să stimuleze schimbarea societății prin intermediul unei munci utile și semnificative. Aproape patru din zece respondenți au respins anumite sarcini de la muncă datorită preocupărilor și implicațiilor etice. Mai mult de o treime au refuzat angajatorii despre care consideră că nu fac suficient în ceea ce privește mediul, diversitatea, incluziunea ori sănătatea mintală.
Generația Z și Milenialii consideră că angajatorii au făcut progrese în domenii cheie precum promovarea diversității, echității și incluziunii, facilitarea echilibrului între muncă și timpul liber și stimularea schimbărilor pozitive în societate, conform studiului efectuat de Deloitte anul acesta, însă se așteaptă la mai mult.
Aceste generații țin organizațiile la standarde înalte, iau decizii de carieră luând în considerare criteriile menționate și își doresc să ia parte la schimbare prin munca lor. Cu toate acestea, o treime spun că deciziile sunt luate „de sus” în cadrul organizațiilor lor și feedback-ul lor nu este luat în considerare.
Pentru ca o organizație să fie văzută ca responsabilă și atractivă pentru viitorii angajați, este nevoie să fie atentă, pe termen lung, la aspectele care modelează din ce în ce mai mult deciziile de carieră (schimbările climatice, impactul asupra mediului, politicile aferente și nu numai). Generația Z și Milenialii se așteaptă ca organizațiile să joace un rol mai important în abordarea provocărilor cu care se confruntă societatea și să pună umărul la îmbunătățirea lucrurilor.
Ți-a plăcut Hacking Work News? Trimite-l unui prieten!
Newsletter-ul este scris de echipa Hacking Work: Izabella, Ioana, Daiana, Andreea și Doru, ajutați de voluntarii noștri implicați: Ana, Sergiu O., Mihai, Cosmin și Sergiu U.. Ionuț este meseriașul nostru în producție audio-video și grafică.
Platformele web ale proiectului Hacking Work sunt găzduite de Hosterion. Materialele audio-video sunt pregătite cu ajutorul soluției software de transcript Vatis Tech.
Ne poți vedea pe 🔵Youtube și asculta pe 🔵Spotify sau 🔵Apple Podcast. Urmărește-ne pe platforma ta preferată: 🟠Linkedin 🟠Facebook 🟠Instagram și 🟠TikTok.
___
Aici găsești toate edițiile noastre anterioare – merită citite și explorate repetat.
Mulțumim că ne citești sau ne asculți. Fiecare comentariu, distribuire sau abonare ne ajută foarte tare, la fel cum ne ajută fiecare idee sau poveste pe care alegi să ne-o împărtășești.